Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesaj de la fete pentru Adina Meiroşu: „Suntem alături de tine!“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Handbalistele de la Oltchim o susţin pe Adina Meiroşu, care trăieşte o dramă după ce a pierdut sarcina. Însărcinată în cinci luni şi jumătate, interul stânga al Oltchimului şi al naţionalei României nu a putut duce la bun sfârşit sarcina cu gemenii.

Dramă / Adina Meiroşu a pierdut şi al doilea copil

Adina Meiroşu a pierdut unul dintre gemeni

Luminiţa Huţupan Dinu şi-a creştinat fetiţa

Vestea că Adina Meiroşu a pierdut şi al doilea copil a picat ca un trăsnet peste colegele ei de echipă de la Oltchim Râmnicu-Vâlcea, aflate într-un cantonament de pregătire la Poiana Braşov. „Suntem sufleteşte alături de ea. Este un moment foarte delicat şi preferăm totuşi să nu vorbim prea mult pe seama acestui subiect prin intermediul mass-media", ne-a spus Ada Nechita, una dintre colegele, dar şi dintre prietenele Adinei.

Şi oficialii clubului din Vâlcea sunt solidari cu interul stânga al Oltchimului şi al echipei naţionale. Petre Berbecaru, vicepreşedintele echipei, a spus că o vor lăsa pe Meiroşu să aleagă singură momentul în care va decide să se întoarcă la antrenamente. „Nu o vom forţa pe Adina să revină în sala de handbal până nu va fi refăcută sută la sută pe plan fizic şi mai ales mental", ne-a spus Berbecaru.

Putea avea probleme grave după naştere

Problemele pentru sportiva de 24 de ani au apărut în momentul în care, în luna a patra, la un ecograf, Adina a aflat că unul dintre copii are o malformaţie extrem de rară, inima fiind dezvoltată în afara cutiei toracice. Handbalista şi soţul ei, Ovidiu, au decis să meargă în Belgia, unde Adina a fost supusă unui tratament. O injecţie a oprit atunci evoluţia fătului cu probleme, care nu avea oricum nicio şansă să supravieţuiască unei naşteri. Meiroşu se împăcase cu gândul că până la urmă nu va avea decât o fetiţă.

A jucat gravidă în două luni

Revenită în ţară, Adina a pierdut o can

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 2 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum o ora
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 10 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum 41 minute
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Suedia adoptă o lege care reduce vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

News.ro acum o ora
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă în Parlamentul sue

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 13 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 14 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

8°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°