Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra, la destinaţia finală

Publicat in Adevarul, luni 12 mai 2008 · · ·

DRAMĂ Adolescenta în vârstă de 17 ani a plecat din Bucureşti spre Focşani cu o zi mai devreme decât îşi programase Alexandra Cosmina Dimofte, adolescenta de nici 17 ani care şi-a

DRAMĂ Adolescenta în vârstă de 17 ani a plecat din Bucureşti spre Focşani cu o zi mai devreme decât îşi programase

Alexandra Cosmina Dimofte, adolescenta de nici 17 ani care şi-a pierdut viaţa în tragicul accident feroviar de la Valea Călugărească, era elevă în clasa a X-a a Liceului Agricol "Anghel Saligny" din Focşani.

Alexandra era şefa clasei, fiind considerată de colegi, profesori şi directorul liceului "un elev eminent". "Această copilă era una dintre elevele liceului cu care ne mândream. Era foarte receptivă la tot ceea ce înseamnă nou şi, din câte cunosc eu personal, era un copil plin de bunătate. Pe aceşti oameni fără păcate îi ia Dumnezeu la El", a declarat Florin Iamandei, directorul liceului focşănean. El susţine că, în ziua înmormântării Alexandrei, va fi decretat doliu în tot liceul.

"Nu se vor face ore şi toată lumea o va conduce pe Deea, cum îi spuneau apropiaţii, pe ultimul drum", susţine Iamandei. Anul trecut, tânăra a fost printre câştigătoarele concursului "Miss Boboc".

Tatăl tinerei lucrează de 20 de ani la CFR

Familia Dimofte locuieşte la etajul patru al unui bloc-turn de pe bulevardul Cuza Vodă din Focşani.

Pavel Dimofte, tatăl tinerei, lucrează de două decenii la CFR, iar acum deţine funcţia de şef al Brigăzii de întreţinere a Căilor Ferate Putna Seacă. Mioara, mama Deei, e plecată la muncă în Italia. Ieri, mama Alexandrei a ajuns la Focşani pentru a se ocupa de înhumarea tinerei. "Nu vreau să dau CFR în judecată pentru că nimeni nu-mi va mai aduce copilul înapoi. Căile Ferate mi-au luat tribut cel mai drag lucru din lume", a afirmat, cu lacrimi în ochi, Pavel Dimofte.

El susţine că, în ultimele zile, a avu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 8 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 9 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 10 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 7 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 10 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 9 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 8 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 7 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

3°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°