Jose Acasuso s-a impus ieri în faţa compatriotului Martin Vassallo Arguello, calificîndu-se în “sferturi” după 6-4, 7-5
Vine pentru a şasea oară la Bucureşti. A cîştigat turneul în 2004 la simplu şi în 2005 la dublu. A jucat finala în 2002. E un obişnuit al arenelor, un favorit al publicului, un tip pe care lumea îşi doreşte să-l vadă jucînd pe zgura de la BNR. Ieri, în turul secund, Jose Acasuso l-a întîlnit pe un alt argentinian, Martin Vassallo Arguello, cel care îl eliminase în runda inaugurală pe Victor Hănescu. Cu două victorii în tot atîtea meciuri precedente, cel alintat Chucho pornea favorit. În plus, clasamentul celor doi din acest moment îl favoriza, Acasuso fiind pe 51, iar Vassallo pe 112.
Chiar şi aşa, Jose a început meciul lent, cu multe greşeli. Adversarul a jucat mai variat, a căutat mereu reverul lui Acasuso, temîndu-se de dreapta grea, profundă şi a ajuns să conducă, 3-0, apoi 4-1 şi 4-2. Favoritul numărul 8 al BCR Open s-a scuturat însă pe final de act, a izbutit două break-uri la rînd şi s-a impus cu 6-4. Scorul setului secund a fost tras la indigo pînă la 3-1 pentru Vassallo. Apoi a început tangoul break-urilor. Lui Acasuso i-a tremurat mîna cînd a trebuit să servească pentru meci la 5-4, dar la 6-5 a rezolvat lucrurile simplu, forţînd cu serviciul exact cînd a avut nevoie.
La final, ei s-au îmbrăţişat la fileu, ca doi amici buni ce sînt. Chucho merge mai departe, după două ore de joc, şi îl va întîlni pentru un loc în semifinale pe învingătorul dintre germanul Denis Gremelmayr şi spaniolul Ivan Navarro.
9.200 euro şi-a asigurat Jose Acasuso pentru prezenţa în sferturile de finală, alături de 40 de puncte ATP
Jose Acasuso s-a impus ieri în faţa compatriotului Martin Vassallo Arguello, calificîndu-se în “sferturi” după 6-4, 7-5
Vine pentru a şasea oar