Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Porumboiu, asta eşti, Berlusconi din Giuleşti!" Cum ar putea arăta primul "11" al Rapidului în mandatul noului şef!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 19 noiembrie 2011 · ·

E clar, Porumboiu îşi doreşte să cumpere Rapidul, chiar dacă în momentul în care a fost întrebat de această posibilitate s-a amuzat copios. La rândul lui, Copos a bătut cu pumnul în masă şi a infirmat cu tărie, însă persoane importante din Giuleşti şi din anturajul Rapidului confirmă că ceea ce Gigi Becali a anunţat în exclusivitate are valoare mai mare decât un zvon. Cei doi sunt aproape să bată palma, chiar dacă atunci când la mijloc e bossul de la ANA neprevăzutul este la orice pas.

O vorbă din bătrâni spune că niciodată nu iese fum fără foc. Scânteia afacerii dintre Porumboiu şi Copos s-a aprins pentru prima dată în vara acestui an. Fără să se aşeze propriu-zis la negocieri, cei doi oameni de afaceri au discutat despre condiţiile în care ar fi posibil ca Rapidul să-şi schimbe patronul. La un moment dat, tratativele păreau că s-au întrerupt, dar ideea a rămas aprinsă până la următoarea întâlnire...

...la un pahar cu vin

Dornic de performanţă, dar nemulţumit de cum este tratat de autorităţile din Vaslui, Adrian Porumboiu şi-a regândit poziţia şi, în urmă cu aproape două săptămâni, a redeschis subiectul. L-a invitat pe bunul său prieten George Copos "la un pahar cu vin", hotărât ca de această dată să meargă până la capăt şi să preia Rapidul, echipă faţă de care nu şi-a ascuns niciodată simpatia.

Preţul Rapidului: 11 milioane de euro

De data aceasta, tratativele au decurs neaşteptat de repede şi de uşor. Cei doi oameni de afaceri s-au pus de acord asupra sumei prin care Rapidul să fie cedat, adică 11 milioane de euro, dar mai rămânea o problemă contemporană a cluburilor din fotbalul românesc: datoriile giuleştenilor. În acest moment, echipa din Grant are de plătit aproximativ 20 de milioane de euro către firmele lui Copos, aflate pe numele fiicei sale, Alexandra. Pe înţelesul tuturor, în decursul anilor, atât cât a fost şef l

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 9 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 10 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 10 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 11 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 8 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 10 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 8 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 9 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 11 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Vremea

București
acum

sâm.

6°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°