Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start la schi şi săniuş, pe pârtiile din Sibiu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Iubitorii sporturilor de iarnă au un motiv serios de bucurie. Pârtiile din judeţul Sibiu sunt acoperite de un strat consistent de zăpadă, astfel că administratorii au pus în funcţiune tunurile de zăpadă şi au pornit distracţia.

La Gura Râului, primii schiori au profitat deja de frumuseţea iernii, dar şi de cei 60 de centimetri de zăpadă, de pe pârtia deschisă astăzi. „Am pus la punct toate detaliile, pentru ca toţi cei care vin pe pârtie să se poată distra. Am pornit teleschiul, iar cu cele două tunuri de zăpadă am făcut un strat de 50 de centimetri“, spune Dan Buta, administrator.

Pârtia are o lungime 500 metri, dispune de teleschi şi nocturnă, precum şi de o pârtie de schi Junior, de 150 de metri cu nocturnă. Un echipament complet pentru schiat poate fi închiriat cu 25 de lei pe zi, iar abonamentul pentru urcare pe pârtie costă 50 de lei pe zi. Poate fi aleasă şi varianta de 25 de lei, pentru 10 urcări, iar copiii sub 6 ani beneficiază de gratuitate.

Distracţie şi la Păltiniş

Staţiunea Păltiniş reprezintă, de asemenea, o alternativă potrivită pentru petrecerea sfârşitului de săptămână. Stratul de zăpadă măsoară peste 30 de centimetri, astfel că schiorii se pot bucura de cei 1.150 de metri, ai pârtiei Onceşti.

Aici, o urcare cu telescaunul costă 5 lei, iar la baza pârtiei există mai multe centre de închiriat schiuri şi plăci de snowboard. Tot la Păltiniş, săptămâna viitoare se va inaugura şi Arena Platoş, cel mai nou complex depârtii din România, compus din cinci pârtii, a căror lungime însumează peste trei kilometri.

Şi la Bâlea, zăpada depăşeste 100 de centimetri, dar schiatul nu este recomandat persoanelor fără experienţă.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 4 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 45 minute
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 3 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum o ora
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Sorana Cîrstea este în turul trei la Masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 29 minute
După un meci cu 14 break-uri, Soana Cîrstea s-a calificat joi în turul trei al turneului de tenis de la Madrid. Românca a învins-o în trei seturi pe filipineza Alexandra Eala, 18 ani, locul 170 mondial. Cel mai probabil, adversara lui Cîrstea din tu

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 5 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°