Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negoiţă i-a luat locul lui Blaga la Capitală

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 iulie 2008 ·

Liderii democrat-liberali l-au validat ieri în unanimitate pe primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, să-l înlocuiască la şefia filialei Bucureşti pe Vasile Blaga, demisionar după ce a pierdut Primăria Capitalei. Sursa: Sorin Antonescu

Succesor desemnat chiar de Blaga la momentul semnării demisiei, Negoiţă a preluat interimatul de la Bucureşti, până la alegerile interne din toamnă, fără prea mult entuziasm, dar silit oarecum de împrejurări, susţin surse din partid.

Potrivit preşedintelui PDL, Emil Boc, care l-a propus oficial Biroului Politic Naţional, el a fost „singura şi cea mai legitimă variantă avută în vedere“. Tot Boc spunea însă în urmă cu o săptămână că cea mai bună soluţie ar fi ca Blaga să asigure interimatul pe o perioadă mai lungă.

Demisie acceptată cu ochii închişi

Pe de altă parte, în ciuda opoziţiei publice la decizia lui Blaga de a demisiona, democrat-liberalii nu au mai schiţat ieri niciun fel de gest în încercarea de a-l face să se răzgândească. „Blaga va rămâne un om cu care Negoiţă se va consulta“, a mai spus Boc. Aceleaşi declaraţii de apreciere le-a primit fostul candidat la primărie şi de la succesorul său. „Îl apreciez foarte mult, este un om extrem de serios. Cunoaşte ca nimeni altul problemele Bucureştiului“, s-a declarat el, potrivit Mediafax, deschis la „colaborare“.

Ca primă decizie în noua funcţie, Negoiţă a dat de înţeles că doreşte să aibă o discuţie cu filialele de sector, urmând să se pronunţe ulterior dacă sunt sau nu necesare o serie de schimbări.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Un autobuz a căzut de pe un pod. Un copil de 8 ani este singurul supraviețuitor

Adevarul acum 40 minute
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 4 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale