Până la 25 iunie, fermierii şi contribuabilii care realizează venituri din activităţi agricole trebuie să depună la Fisc Declaraţia 221, în vederea taxării acestor câştiguri.
La sfârşitul lunii mai, Guvernul a decis să prelungească până pe 25 iunie termenul până la care agricultorii trebuie să-şi declare veniturile la Fisc. Iată că se apropie şi această limită de timp, iar fermierii mai au la dispoziţie doar o săptămână pentru a se prezenta la administraţiile financiare cu Declaraţia 221 privind veniturile din activităţi agricole.
Ce vă recomandă Fiscul
Atenţie la noile plafoane de deţinere! Faţă de varianta iniţială a normativului aprobat prin Legea 168/2003, au fost modificate limitele referitoare la suprafeţele cultivate /capetele de animale/familiile de albine deţinute, până la care nu se plăteşte impozit, precum şi nivelul anumitor norme de venit. Aceste noi valori ale normelor de venit modificate vor fi luate în considerare de contribuabili la completarea declaraţiei.
Puteţi schimba declaraţia. În cazul contribuabililor care au depus deja declaraţia până la data de 27 mai 2013, iar limitele de neimpozitare, respectiv normele de venit au fost modificate, aceştia vor depune o nouă declaraţie în cadrul aceluiaşi termen de 25 iunie 2013 pentru a putea beneficia de noile prevederi legale, care sunt mai favorabile.
Cereţi consultanţă! Pentru completarea corectă a informaţiilor cuprinse în declaraţie, contribuabilii/asociaţii desemnaţi se vor prezenta la unităţile administraţiilor fiscale teritoriale din subordinea ANAF unde vor beneficia de asistenţă din partea reprezentanţilor acestora.
Cum se estimează impozitul
Agricultorii au la dispoziţie o grilă cu veniturile considerate impozabile, în funcţie de suprafaţa cultivată cu anumite plante sau de numărul de animale deţinute, iar impo