Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Zerbi, 100.000 de euro pentru un gol! Mijlocaşul va pierde tot returul

Publicat in Pro Sport, marți 22 martie 2011 ·

Accidentat la Buzău, în meciul cu Victoria Brăneşti (1-1),mijlocaşul Roberto de Zerbi (31 de ani, foto) a încercat să serecupereze la celebrul vraci Marijana Kovacevici, dar tratamentul aeşuat. Astfel, italianul va trebui să se opereze din nou şi vareveni pe teren abia în iulie, înainte să înceapă sezonulurmător.

De Zerbi a semnat cu CFR un contract pe doi ani în august 2010, dara bifat numai opt meciuri în acest sezon, în care a jucat 547 deminute şi a reuşit să marcheze cinci goluri. Pentru aceste cincireuşite, mijlocaşul italian a luat 500.000 de euro (300.000 de eurosalariu + 200.000 de euro primă de instalare), rezultând o sumăincredibilă de 100.000 de euro pentru fiecare reuşită! "Cât ghinionam! Nici nu mai ştiu numărul accidentărilor, dar niciodată nu mi-aplăcut să mă plâng. Eu deja mă gândesc cum voi marca primul golpentru CFR după revenire. Voiam să dau vreo 15 goluri sezonulacesta, dar n-a fost să fie", a mărturisit "Il fantasista". Aceastaeste cea de-a treia accidentare gravă din lotul campioanei, după cegrecul Kapetanos şi italianul Piccolo au şanse mici să mai prindăvreun meci în acest sezon, tot din cauza unor problememedicale.

Faniisunt de partea lui Badea

Într-un sondaj realizat pe www.ucluj.ro, site-ul oficial alsuporterilor echipei clujene, 56,8% dintre fani i-au dat un nou votde încredere lui Ionuţ Badea (foto) la sondajul "Mai aveţiîncredere în antrenorul Ionuţ Badea?". 24,3% dintre aceştia s-audeclarat neîncrezători în tehnician, 15,4% au spus că nu au avutniciodată încredere în Badea, iar 3,5% nu s-au arătat interesaţi desubiectul sondajului.

Accidentat la Buzău, în meciul cu Victoria Brăneşti (1-1),mijlocaşul Roberto de Zerbi (31 de ani, foto) a încercat să serecupereze la celebrul vraci Marijana Kovacevici, dar tratamentul aeşuat. Astfel, italianul va trebui să se opereze din nou şi vareveni pe teren

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 45 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 6 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°