SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Sunt mulţi actori la care talentul a răsărit din fragedă copilărie ca un ghiocel curajos care se trezeşte devreme şi împinge cu fruntea lui de petale nămeţii de deasupra. În timp ce cariera altor actori a apărut ca un musafir neanunţat care năvăleşte în casă fără să sune la uşă, să-şi cureţe ghetele pe preş, ci pur şi simplu ca un fulger luminează deodată cerul destinului viitoarei vedete.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Sunt mulţi actori la care talentul a răsărit din fragedă copilărie ca un ghiocel curajos care se trezeşte devreme şi împinge cu fruntea lui de petale nămeţii de deasupra. În timp ce cariera altor actori a apărut ca un musafir neanunţat care năvăleşte în casă fără să sune la uşă, să-şi cureţe ghetele pe preş, ci pur şi simplu ca un fulger luminează deodată cerul destinului viitoarei vedete.

Iată poveştile de viaţă ale unor îndrăgiţi artişti aliniaţi cu aceea cărora harul le-a dat semne de prezenţă încă de la vârste mici. Maria Dragomiroiu fredona prin casa ţărănească dintre colinele Vâlcei, melodii auzite la difuzorul bătut cu un cui şi legat cu o sfoară galbenă în perete. Cânta frumos şi s-a ridicat în ea ambiţia de a izbândi în concursul "Floarea din grădină". Dar ca să treacă prin toate etapele televizate, şcolăriţei Maria Dragomiroiu îi trebuia o şcoală în Bucureşti, vorba aceea, să vadă turnul televiziunii pe fereastra clasei. Şi puiul de ţărancă a venit şi s-a înscris la Liceul Caragiale, acolo unde învăţau fii de ştabi şi odraslele bogătaşilor comunişti. Măria cea mică de statură şi care, culmea, îşi tunsese frumosu-i păr scurt-scurt, venea la şcoală cu două ore înainte de începerea cursurilor şi cânta singură în clasa goală. Când se furişa în spatele uşii, femeia de serviciu, o grasănă bună la suflet, o aplauda pe micuţa Măria, fiind poate prima ei spectatoare.