Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: A început dărâmarea zidului de la subsolul Palatului Copiilor. UPDATE: Marius Oprea: "Şansele să găsim ceva au crescut simţitor"

Publicat in Adevarul, miercuri 18 august 2010 ·

Peretele aflat la subsolul Palatului Copiilor este spart în aceste momente. Locul a fost investigat, azi dimineaţă, de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Începând cu ora 10.00, subsolul Palatului Copiilor din Cluj, imobilul care a servit ca sediu al Securităţii în perioada comunistă, a fost cercetat de poliţiştii criminalişti, alături de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

În urmă cu câteva minute, muncitorii unei firmede construcţii din Cluj, care s-au oferit să lucreze gratis la săparea zidului, au început lucrările. Peretele este tăiat, iar după finalizarea lucrărilor, arheologii vor reveni.

"A fost o crimă premeditată aşa cum au fost multe altele. Cei 13 partizani făceau parte din două grupuri mari de rezistenţă, respectiv grupul Dabija şi Maxim. O galerie care ducea de la o celulă la altă, aflată la subsolul acestui imobil, a fost zidită. Dacă acum găsim acea celulă, e posibil să găsim şi cadavrele celor 13 partizani. S-ar putea afla acolo pentru că nu există o altă evidenţă unde ar putea fi îngropaţi", a declarat arheologul Marius Oprea, coordonatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR).

UPDATE: "După spargerea zidului am găsit un gol. Practic e un dreptunghi care ascunde ceva. Dacă înainte de a începe lucrările şansele de a găsi cadavrele erau de 50%, acum acestea au crescut simţitor. Vom vedea ce ascunde acel dreptunghi", a declarat Marius Oprea în urmă cu câteva minute.

UPDATE 2: În spatele zidului muncitorii au găsit pământ afânat despre care se presupune că a fost adus. În acest moment săpăturile vor fi reluate prin spargerea tavanului pentru a facilita accesul arheologilor în subsol.

Vom reveni cu amănunte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Bucureşti: Cinci bărbaţi, reţinuţi după ce, deghizaţi în femei, ar fi atras alţi bărbaţi în apartamente închiriate, sub pretextul oferirii de servicii sexuale/ Ei ar fi furat de la aceştia bani şi bijuterii

News.ro acum o ora
Cinci bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti după ce, deghizaţi în femei, ar fi postat pe un site anunţuri privind oferirea de servicii sexuale, atrăgând alţi bărbaţi în apartamente unde, profitând de neatenţia lor, le-ar fi furat bani

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 3 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 4 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 6 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Putin, ultimul asalt

HotNews acum 49 minute
Pe scurt: Valentin NaumescuFoto: Contributors.ro Să ne înțelegem, în Rusia nu au avut loc alegeri pe 15-17 martie. În Rusia, de fapt, nu au avut loc niciodată alegeri. În întreaga lui istorie, poporul rus nu și-a ales niciodată Conducătorul și nici

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

19°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale