Te înţeleg. Îmi dau seama ce simţi. Şi mie îmi vine uneori să plec. Să mă duc aşa, fără să mă uit înapoi. Cu şut, cum se spune pe la noi, prin fotbal. Cred că ştiu ce aştepţi să găseşti acolo. O lume mai bine orînduită, mai corectă. Mai liniştită şi mai prosperă. Eşti de admirat, nea Liţă, dacă la 63 de ani te simţi în stare să o iei de la capăt. Cu atît mai mult cu cît nu e prima oară. Ai încercat şi în alte dăţi, dar ceva n-a mers.
Spre deosebire de dumneata, eu n-am ieşit din ţară decît ca turist. Probabil îmi lipseşte spiritul de aventură, ca să nu zic curajul. Plus că am şi un alibi perfect pentru a nu-mi propune să emigrez. Nu poţi fi ziarist în altă limbă decît în cea maternă. Au încercat unii, fără succes însă. Dar să revenim, nu despre mine era vorba. Liţă Dumitru, care nu este un fitecine în România, vrea să se stabilească în Germania, unde va fi un cetăţean oarecare. Acolo nu îl aşteaptă cîini cu covrigi bavarezi în coadă şi fraulein roşii în obrăjori cu halbe de bere în mîini. Dar acolo Liţă Dumitru speră că va fi lăsat să lucreze. La nevoie, aşa cum a mai făcut-o, cu braţele. Conducînd un camion cu marfă sute şi sute de kilometri pe zi, pe care tot el îl încarcă şi îl descarcă.
Din cîte îmi dau seama, pe blestematele astea de forumuri lumea nu prea e de partea dumitale, nea Liţă. Nu zice nimeni că nu ai fost un mare fotbalist, poate doar cei care nu te-au văzut jucînd. Mulţi îţi reproşează în schimb lipsa de modestie, lipsa răbdării de a te înhăma la o treabă pînă la capăt. Tot felul de lipsuri. Apropo. Riscantă afirmaţia asta, “n-a fost altul ca mine la Steaua”. Periculoasă şi curajoasă ca o alunecare la Pele în meciul cu Brazilia de la Guadalajara. S-ar putea să ai dreptate, dar ştii, nea Liţă, că şi tupeul de a spune lucrurilor pe nume se pedepseşte. Am văzut că unii te acuză şi acum de nu ştiu ce blat într-o finală de Cupa României, St
