Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme pe străzile din Caraş: şoferi băuţi, fără permis sau care depăşesc limita de viteză

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 august 2012 ·

Weekend-ul a adus cu el în Caraş-Severin mai multe neregului cu care s-au confruntat poliţiştii, în timp ce supravegheau traficul rutier. Localităţile cu şoferi „problematici" au fost Reşiţa, Băile-Herculane şi Moldova-Nouă.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Reşiţa au surprins, cu ajutorul aparatului video-radar, pe timp de noapte, două autoturisme care circulau în paralel, cu viteză foarte mare, făcând „liniuţe". Maşinile circulau pe Bulevardul Republicii şi aveau aproximativ 113 kilometri la oră, fiind conduse de doi tineri din Reşiţa, unul în vârstă de 31 de ani şi celălalt de 24 de ani. Pe numele celor doi conducători auto au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de „Participare, în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice" şi le-au fost reţinute permisele de conducere.

De asemenea, poliţiştii din Băile-Herculane au găsit în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria care s-a dovedit a fi condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 20 de ani care nu avea permis de conducere. În maşină se mai afla un tânăr de 22 de ani care era proprietarul autoturismului. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi încredinţarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice cu ştiinţă unei persoane care nu posedă permis de conducere".

În Moldova-Nouă, lucrătorii de poliţie au depistat, tot în traffic, un bărbat de 51 de ani care conducea sub influenţa alcoolului, având o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în acest caz, se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge".

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 4 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 22 minute
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 34 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum 2 ore
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°