Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâmplări adevărate din adolescenţa lui Costel Busuioc

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 17 martie 2008 ·

Localnicii din Reea, satul hunedorean unde Costel Busuioc şi-a petrecut adolescenţa, sunt mândri de reuşita lui şi toţi şi-l amintesc ca „un băiat liniştit, săritor şi foarte de treabă“. Sursa: Remus Suciu

La reşedinţa familiei Murg, o gospodărie frumoasă, curată, cu trei case, a scăpat Costel Busuioc de pribegia-n care l-a trimis sărăcia de acasă, de la Tomeşti (judeţul Iaşi).

Cânta la sintetizatorîn timp ce păzea oile

„Era prin martie 1992. L-am luat pe Costel la noi acasă pentru că am văzut că era un băiat deosebit. Părinţii mei aveau şi ei nevoie de un ajutor în gospodărie. În scurt timp, a devenit un adevărat membru al familiei. Pentru mine a fost ca un frate mai mic“, spune Rodica Botescu (46 de ani), fiica soţilor Nelu şi Dorina Murg. Costel Busuioc avea pe atunci doar 17 ani şi îşi găsise un adăpost într-o familie de membri ai „Oastei Domnului“.

Doi ani mai târziu, Costel depunea şi el legă- mântul de apartenenţă la Oastea Domnului. Între timp, „mătuşa Dorina“, cum îi spunea Dorinei Murg, a început să-l înveţe să-şi folosească din ce în ce mai bine calităţile vocale, femeia cântând la biserică de câteva decenii. Nu după mult timp, Costel şi-a dorit o orgă electronică şi a primit în dar de la noua sa familie un sintetizator semiprofesional.

Cu el, în timp ce păzea oile, Costel continua să descopere muzica, mai ales pe cea religioasă. Abia abţinându-se să nu dea frâu lacrimilor, Nelu Murg îşi aminteşte: „Pe la 1 mai 1998, a venit acasă de la o întâlnire şi ne-a spus că se însoară, după care pleacă la Ghilad. Mi-a zis: «Nea’ Nelu, te rog să vii la nuntă, pentru că eu nam părinţi». Apoi, cu vreo patru ani în urmă am mers în vizită la el, la Ghilad. Într-o frizerie, frizerul m-a luat la întrebări ca să afle pe cine vizitam. După ce i-am dat detalii, a exclamat: «Aaaa! Aţi venit la Pavarotti al nostru!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum o ora
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum o ora
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum 50 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 2 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum o ora
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 44 minute
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Pensiile vor fi virate înainte de Paște. Precizările premierului Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta Română, astfel încât toţi pensionarii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile p

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°