Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imagini spectaculoase din vârful celei mai înalte clădiri din România. Sky Tower a ajuns la 107 metri

Publicat in Adevarul, vineri 25 mai 2012 ·

Cea mai înaltă clădire din Bucureşti are o înălţime de 107 metri şi creşte văzând cu ochii. Clădirea de pe Bulevardul Văcărescu avansează într-un ritm alert, iar în prezent a ajuns deja la etajul 32, pragul final fiind de 37 de etaje.

Potrivit reprezentanţilor companiei, un etaj se realizează în numai cinci zile. Lucrările au început în mai 2011. La ridicarea clădirii lucrează 300 de muncitori.

La final, clădirea va avea 37 de etaje şi o înălţime de 137 de metri. Ultimul etaj al clădirii va fi unul tehnic, iar la nivelele 35 şi 36 va fi un centru de conferinţe şi un SkyBar. Imobilul va fi prevăzut cu zece lifturi de persoane de mare viteză şi cu două lifturi utilitare.

60 de metri în subteran

Imobilul va avea în final şi cinci nivele subterane. Astfel, cu tot cu stâlpii fundaţiei, clădirea va ajunge în subteran până la o adâncime de 60 de metri, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din înalţimea clădirii de la suprafaţă. La nivelele subterane vor fi disponibile 518 locuri de parcare.

La finalizare, care este prevăzută pentru sfârşitul acestui an, imobilul va avea o suprafaţă construită supraterană de 50.000 de metri pătraţi şi o suprafaţă construită pe fiecare etaj de 1.150 de metri pătraţi.

CLICK AICI sau pe poze pentru a accesa fotogaleria

La etajele doi-şapte se va muta Raiffeisen Bank, iar pentru ceilalţi 35.000 de metri pătraţi care vor fi disponibili pentru închirere se poartă discuţii cu companii mari din domenii precum IT, farmaceutic, consultanţă şi marketing, conform reprezentanţilor Raiffeisen Property International.

În acelaşi complex este în prezent în construcţie şi clădirea de birouri Floreasca Office, care va şase etaje. Aceste spaţii de birouri vor fi ocupate, de asemenea, de către Raiffeisen Bank. Totodată, lângă acestea se ridică şi Promenda Shopping Center, un centru comercial şi de divertisment

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 31 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum o ora
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 47 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 29 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°