Într-un "worst case scenario", rata şomajului poate creşte la 10% în prima parte a anului 2010, ceea ce ar înseamna un milion de oameni fără loc de muncă, a declarat recent secretarul de stat în ministerul Muncii Mihai Şeitan. Această previziune reprezintă practic o continuare a celei realizate în primăvară de ministrul Marian Sârbu, care declara că numărul şomerilor ar putea să ajungă, până la finele lui 2009, la 800.000 de persoane.
Luând în calcul un număr de 800.000 de şomeri, asta ar însemna o rată a şomajului de aproape 9%. Ei bine, în 2001, anul în care s-a dat startul migraţiei la muncă în străinătate, respectiva rată se plasa cam tot acolo (8,8%), în condiţiile în care anuarele statistice dădeau 827.000 de şomeri. O rată a şomajului de 9% în 2009, similară celei din vremea în care nu plecaseră 2,5 milioane de români să lucreze în străinătate, ar lăsa să se vadă câte locuri de muncă s-au distrus în ultimii opt ani.
Pentru locurile de muncă lipsă se fac vinovate povara fiscală din ce în ce mai mare pusă pe spatele companiilor private de un număr din ce în ce mai mare de angajaţi ai sectorului de stat plătiţi cu salarii din ce în ce mai mari, înmulţirea reglementărilor, care generează restricţii pentru mobilitatea forţei de muncă şi costuri parafiscale, dar şi aprecierea leului.
Întărirea monedei româneşti, în pofida fundamentelor economice, de până în 2007 a stimulat creditul în valută şi achiziţia de imobile. Găsindu-se în imposibilitatea de a-şi putea micşora costurile în aşa fel încât să facă faţă unei aprecieri cu 25% a leului, mulţi exportatori au fost puşi în situaţia să dărâme fabrica deţinută şi să vândă terenul pentru a se construi pe el blocuri...
Numai că specializarea economiei în sectoare devenite rentabile datorită fluxurilor de monedă străină costă locuri de muncă, acum, când finanţările s-au întrer
