Primele două formaţii confirmate la cea de-a opta ediţie a festivalului ARTmania 2013 sunt Orphaned Land, prima trupă metal cu influenţe specifice Orientului Mijlociu prezentă la festival şi Amaranthe, noua senzaţie suedeză a metal-ului melodic, în premieră naţională. Concertele vor avea loc în Piaţa Mare din Sibiu, vineri 9 şi sâmbătă 10 august 2013.
Orphaned Land este considerată una dintre cele mai influente trupe ale Orientului Mijlociu. Cu peste 20 de ani de activitate şi un stil muzical eclectic, care îmbină elementele de metal progresiv cu pasajele tradiţionale, trupa propune ”o călătorie muzicală a speranţei pe tărâmul războiului, creând Raiul pe pământ”, aşa cum a spus vocalul Kobi Farhi. Înfiinţată în 1991, iniţial sub numele de Ressurection, Orphaned Land a captat rapid atenţia la nivel internaţional, printr-un sound metal matur combinat cu o instrumentaţie exotică, apreciat de-a lungul intregii cariere, odată cu lansarea fiecăruia dintre cele 3 EP-uri şi celor 4 albume de studio.
Cel de-al patrulea album, intitulat “The Never Ending Way Of ORwarriOR”, este un manifest epic care a însemnat mai mult de 5 ani de muncă intensă şi sute de ore petrecute în studio alături de Orchestra Arabă din Nazaret. Rezultatul este un disc complex şi sofisticat produs alături de Steven Wilson (Porcupine Tree, Opeth). Steven a cântat la clapă şi a mixat albumul. “The Never Ending Way Of ORwarriOR” alternează aranjamentele profunde cu piesele accesibile şi riffurile captivante. Influenţele sale exotice originale se datorează prezenţei unor instrumente specifice Orientului Mijlociu ce variază de la saz, santur, la flauturi arabe, percuţii orientale, cumbus, bouzouki, viori şi diverse tipuri de chitări. Părţile vocale sunt interpretate în mai multe limbi, respectiv în engleză, ebraică, arabă şi Yemenită.
Trupa a primit Premiul Pacii şi Prie