Poliţiştii timişeni au început să aplice toate metodele care ar putea duce la informaţii noi despre dispariţia familiei Keller.
Poliţiştii timişeni care anchetează dispariţia familiei Keller au anunţat că vor cere companiilor de telefonie mobilă identificarea locaţiei din care Ioan Keller a dat ultimul telefon, folosind celularul pe care îl avea la el.
„Demersurile se fac prin intermediul unui procuror care va cere companiei de telefonie mobilă folosită de dispărut să găsească locaţia din care s-a dat ultimul apel. Ştim că Keller a sunat de pe un număr de telefon mobil din Germania pe care l-a folosit în România”, a declarat Florin Huluţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţului Timiş.
Surse apropiate anchetei au mai informat că în cursul zilei de ieri, după ce cazul a fost prezentat de televiziuni, s-au înregistrat zeci de apeluri din toată ţara la numărul de urgenţe 112. Nicio informaţie oferită de cei care au sunat nu s-a dovedit însă utilă. Ofiţerii de la Compartimentul Persoane Dispărute al IPJ Timiş au audiat ieri şase persoane în acest caz, este vorba de rudele şi apropiaţii familiei dispărute.
Din noiembrie nu se mai ştie nimic de ei
Ion şi Maria Keller, cetăţeni germani de origine română, şi fiul lor Dennis, au fost declaraţi dispăruţi în 3 ianuarie de către Petru Savu. Acesta este fratele Mariei Keller.
„Au venit din noiembrie la noi acasă pentru a petrece sărbătorile înpreună. Înainte de Crăciun, au plecat prin ţară cu maşina, un WW Passat de culoare albastru închis metalizat. Am mai vorbit la telefon în noiembrie ultima dată şi după aceea nu am mai aflat nimic de ei. Ultimul care a vorbit cu ei este fratele meu, Daniel. Dacă am văzut că nu sunt nici în Germania i-am dat dispăruţi la Poliţie. Rudele cumnatului meu din Germania au anunţat dispariţia şi acolo”, a declarat Petr