Şoferii de autoturisme şi autovehicule cu greutatea de peste 3,5 tone nu vor fi obligaţi să-şi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă în acest sezon, însă vor plăti amenzi dacă vor bloca drumurile naţionale din cauza nedotării corespunzătoare. Sursa: ARHIVA EVZ
"Şoferii nu sunt obligaţi să aibe anvelope de iarnă, dar dacă vor provoca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul vor plăti amenzi, precum şi cheltuielile de degajare a drumului", a declarat Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, după o întâlnire desfăşurată la sediul instituţiei cu reprezentanţii transportatorilor.
Ea a precizat că amenzile vor fi cuprinse între 400 şi 2.000 de lei. Totodată, Boagiu a mai spus că în cazul deteriorării maşinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiţi de asigurători dacă nu au maşinile echipate corespunzător.
Proiectul de OUG lansat în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor urmează să fie modificat, potrivit lui Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
"În circa 30-40 de zile, va fi adoptată o Ordonanţă, astfel încât, în cazul în care vor fi conducători care vor bloca aceste drumuri din cauza faptului că nu sunt echipaţi cu anvelope de iarnă vor fi amendaţi şi vor plăti tractarea autovehiculelor. Ministrul a decis, în urma argumentelor noastre pertinente, să retragă proiectul de Ordonanţă actual de pe site, urmând să fie refăcut în urma discuţiilor cu sindicatele şi patronatele", a declarat preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), citat de Agerpres.
Anvelopele de iarnă, obligatorii pentru circulaţia din afara oraşelor
Totodată, în urma discuţiilor, s-a stabilit că va fi introdusă obligativitatea echipării cu anvelope de iarnă (cu excepţia oraşelor şi municipiilor) pentru toate autoturismele începând din 1 noiembrie 2011, a