Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAC 2013 Rezultate parţiale Sibiu

Publicat in Adevarul, duminică 7 iulie 2013 ·

Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2013 vor fi anunţate luni, până la ora 12:00. Aproape 3.000 de absolvenţi din judeţul Sibiu aşteaptă primele rezultate.

Candidaţii din judeţul Sibiu care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013 pot afla rezultatele parţiale pe adevarul.ro, luni, 8 iulie, după afişarea acestora pe site-ul Ministerului Educaţiei. Elevii pot depune contestaţii luni, între orele 12:00 şi 16:00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.

Anul acesta, 2.946 dec candidaţi din judeţul Sibiu s-au înscris la prima sesiune a examenului de Bacalaureat. Dintre aceştia, 2.387 au terminat liceul anul acesta iar 559 provin din seriile anterioare.

Examenele scrise au debutat cu proba la limba şi literatura română, unde subiectele au fost considerate destul de uşoare de către candidaţi. Proba scrisă la română a marcat şi un caz cel puţin neobişnuit, o elevă venită la examen la ora 11:00, convinsă fiind că acesta începea la 12. Asta, în condiţiile în care toate probele scrise au început la ora 9:00.

Şi examenul la matematică, dar şi proba scrisă obligatorie a profilului au fost considerate în general accesibile de către candidaţii de la Sibiu, care se aşteaptă la note mari.

Un singur elev a fost eliminat, la ultima probă scrisă, mai exact la biologie. Este vorba despre un elev de la Mârşa, provenit dintr-o promoăţie anterioară, care a fost prins cu telefonul mobil în sala de examen.

BAC cu acuzaţii de trafic de influenţă, la Sibiu

Bacalaureatul din 2013 a marcat primul caz cu acuzaţii de corupţie înregistrat în ultimii ani la Sibiu. Sorin Joantă, inspector şcolar de religie şi preşedinte al Comisiei de bacalaureat din Centrul zonal de evaluare Sibiu este acuzat de trafic de influenţă, la fel şi Vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum o ora
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 44 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 26 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 46 minute
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 31 minute
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°