Potrivit sondajelor de opinie, Fidesz, partidul de centru-dreapta condus de Viktor Orban va câştiga scrutinul care se va desfăşura astăzi în ţara vecină. Pe scena politică ungară şi-ar putea face apariţia un partid născut dintr-o iniţiativă civică - „Politica poate fi şi altfel“ (LMP).
Peste opt milioane de cetăţeni ungari sunt chemaţi la urne duminică, 11 aprilie, în cadrul primului tur de scrutin al alegerilor legislative din Ungaria. Ei urmează să-i aleagă pe cei 386 de membri ai Parlamentului unicameral, sistemul de vot fiind unul mixt, pe liste şi în colegii electorale (scrutin uninominal).
Peste 40 de partide şi formaţiuni politice îşi încearcă şansele, dar, potrivit ultimelor sondaje, numai patru dintre ele vor reuşi să depăşească pragul electoral de cinci la sută. Interesant este că, dintre cele patru, două sunt formaţiuni politice care vor intra pentru prima dată în parlament - partidul de extremă dreapta „Jobbik" şi, probabil, LMP, de orientare liberalo-ecologistă.
Confruntarea electorală va fi aprigă, deşi învingătorul este cunoscut de-acum. Toate sondajele dau drept câştigător partidul de opoziţie Fidesz al lui Viktor Orban. Singura necunoscută în acest context este dacă formaţiunea politică de centru-dreapta va reuşi să obţină două treimi din fotoliile de deputat, ceea ce, practic, ar însemna anihilarea opoziţiei.
Pronosticuri electorale
Cu patru zile înaintea primului tur de scrutin, sondajele apreciau că Fidesz ar putea obţine 237 de mandate. Aliatul său, Partidul Popular Creştin Democrat, cu care participă pe liste comune ar obţine 30 de mandate, astfel că împreună ar dispune de cele două treimi care-i vor asigura lui Orban o guvernare liniştită. Ar fi o mare victorie pentru Viktor Orban, care revine astfel la putere după opt ani de opoziţie.
În mai multe rânduri- şi acum opt ani şi acum