Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violenţa continuă în suburbiile Parisului

Publicat in Adevarul, miercuri 28 noiembrie 2007 ·

Aproximativ 100 de tineri din suburbiile pariziene au dat de furcă forţelor de ordine pentru a doua noapte consecutiv, incendiind clădiri guvernamentale şi rănind peste 80 de Aproximativ 100 de tineri din suburbiile pariziene au dat de furcă forţelor de ordine pentru a doua noapte consecutiv, incendiind clădiri guvernamentale şi rănind peste 80 de poliţişti.

Ministrul francez de interne, Michèle Alliot-Marie, le-a cerut ieri localnicilor din suburbii să ajute poliţia să-i "izoleze" pe cei care tulbură ordinea publică, existând voci care susţin că situaţia este "mai gravă" decât în 2005. Potrivit forţelor de ordine, cinci dintre poliţiştii răniţi în noaptea de luni spre marţi sunt în stare gravă. "Unii au fost răniţi serios, de exemplu în faţă sau foarte aproape de ochi.

Este necesar să fie luate măsuri pentru a-i împiedica pe cei care trag asupra poliţiştilor să mai facă acest lucru", a spus ministrul. În cursul ciocnirilor, tinerii au incendiat peste 60 de maşini şi cinci clădiri, printre care biblioteca Bellevue, două şcoli, trezoreria şi un supermagazin în Villiers-le-Bel. În replică, forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene şi au tras cu gloanţe de cauciuc. Potrivit poliţiei, şase persoane au fost arestate.

Preşedintele Nicolas Sarkozy, care se află în China, a făcut apel la calm. Premierul francez, Francois Fillon, s-a deplasat ieri în zona în care s-au înregistrat agresiunile, denunţându-le drept "inacceptabile". "Este timpul ca justiţia să lucreze pentru a stabili circumstanţele morţii celor doi tineri, dar nimic nu justifică violenţele" care au urmat, a declarat Fillon, calificându-i pe cei care trag asupra poliţiştilor drept "infractori".

El a cerut ca justiţia să fie lăsată "să se pronunţe" şi să se renunţe la orice act de "răzbunare" faţă de forţele de poliţie. Incidentele au izbucnit duminică seara, după ce do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum o ora
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 30 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum o ora
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum o ora
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum 11 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 3 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice

Press Alert acum o ora
Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, susține Ministerul Muncii, care anunță lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice. Potrivit unui comunicat al Mi

Un tânăr de 18 ani din Teleorman a fost arestat preventiv pentru viol. Victima are 67 de ani

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi c

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°