Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Big Ghiţă” joacă baschet cu copiii

Publicat in Adevarul, luni 3 august 2009 ·

Sportivul îi va iniţia şi coordona gratis, timp de două săptămână, pe copii în cadrul unor cursuri de baschet. Fostul jucător în NBA, Gheorghe Mureşan organizează începând de azi o şcoală de vară pentru copii, după modelul Academiei Basketball Giant, pe care o deţine în SUA. Ghiţă Mureşan a revenit la Cluj, unde organizează o tabără pentru copii, „Big G Summer Camp”, eveniment ajuns la cea de-a treia ediţie. Tabăra este structurată pe două categorii de vârstă.

Cursurile au debutat azi, de la ora 9.00, cu copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani, care vor fi instruiţi de singurul jucător român de baschet care a evoluat în NBA, alături de câţiva profesori de sport şi se vor desfăşura până în 8 august. În săptămâna 10-15 august, protagoniştii taberei sportive de vară vor fi copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.

„Big Ghiţă” îi învaţă jocul în echipă

Ghiţă Mureşan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că tabăra nu are ca scop găsirea de noi talente în baschet, ci un rol pur educativ şi de distracţie. „Important este să plece cu amintiri plăcute în urma cursurilor pe care le-au urmat, să rămână cu ceva din ceea ce înseamnă acest sport. Din experienţa mea legată de aceste cursuri de vară vă pot spune că zilnic văd la aceşti copii progrese psihice, se împrietenesc, învaţă să fie o echipă”, a declarat Ghiţă Mureşan.

Cursurile din cadrul „Big G Summer Camp” sunt gratuite, până în acest moment fiind înscrişi 120 de copii, din toate oraşele din Ardeal, indiferent că sunt sportivi de performanţă, amatori sau doar urmează să fie iniţiaţi în acest sport. „Important e ca să-şi dorească să facă acest sport din plăcere. Nu e bine să fie obligaţi să facă sport. Dacă nu vor sport, pot face muzică sau arte sau să se ţină de şcoală, care din punctul meu de vedere e cel mai important lucru”, a precizat sportivul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 57 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Medic ginecolog, prins în flagrant când primea mită. O parte din bani i-ar fi cerut și pentru alți angajați ai secției

Ziare.com acum 24 minute
Un medic ginecolog de la Spitalul Judeţean Giurgiu a fost prins în flagrant când primea mită pentru a realiza o cezariană. Doctorul a cerut 900 de lei, dintre care 700 pentru el şi 200 pentru alte persoane. ”Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţie

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 41 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°