Radu Sigheti se antrenează pentru performanţă de la 19 ani. Acum are 50. La 19 ani îl privea pe tatăl său cum îşi developa fotografiile în bucătărie. La 20 primea primul său aparat de fotografiat, cadou din partea iubitei sale. La 21 a mers la un film, iar în holul cinematografului a dat peste o expoziţie foto. Citiţi şi:
Povestea unei fotografii
Privind fotografiile, şi-a pus în gând că poate să facă poze mai frumoase. S-a angajat la Casa Scânteii şi a lucrat în laboratorul industrial de fotografie. „Preparam soluţiile chimice la Combinatul Poligrafic. Apoi zece ani am fotografiat combine şi holde de grâu”. După Revoluţie a intrat în prima echipă de fotoreporteri Reuters din România.
„Abia de atunci am început să fac cu adevărat fotografii”, spune Sigheti. Sigheti e un munte de om, dar trebuie că mişcările de felină le-a avut dintotdeauna. Pare că s-ar adapta oriunde şi că ar face faţă la orice situaţie - asta e impresia pe care o lasă. Prima lui fotografie pentru Reuters – doi părinţi care ies pe poarta spitalului purtând pe braţe copilul lor mort de SIDA – a primit un premiu important la „Picture of the Year”, un prestigios concurs internaţional de fotografie.
De atunci, din anul 1990, totul a curs ca albia unui râu tânăr. A fost trimis în mai toate zonele zero de conflict ale lumii. „Am fost la Bagdad, la o lună după ce a căzut regimul lui Saddam, în Afganistan, în Israel sau Kosovo. Se întâmpla să fiu de atât de mult timp în zona de conflict, încât aproape mă obişnuisem cu bombardamentele.”
Nu are rost să îi adresezi lui Radu Sigheti întrebarea „ce ai fi făcut altceva în viaţă?„. Pentru că în secunda următoare îţi dai seama că ştii deja răspunsul.
Cuvintele, un accesoriu
„Copii etnici albanezi pozează cu tubul unui obuz de 80 mm, lângă casa lor distrusă din zon