Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrenalină şi senzaţii tari pentru turiştii care vin la Bran

Publicat in Adevarul, luni 23 februarie 2009 ·

Amatorii de senzaţii tari pot deveni pentru câteva minute personaje de film. Pot descoperi secretele casei bântuite sau ale minei carusel, iar cei mici pot intra într-o uimitoare lume spaţială.

Vântul le suflă în păr, valurile li se sparg în faţă, iar scaunele se mişcă de parcă vor să o ia din loc. Totul la unicul cinema 5D din ţară, deschis în staţiunea Bran din Braşov.

Ideea i-a venit unui investitor american, stabilit în România. „Investiţia totală, cu tot cu licenţele filmelor, se ridică la 500.000 de euro. Am vrut să alegem cele mai bune filme în materie şi cea mai bună firmă pentru a face cinematograful. Doi ani am fost la toate târgurile se specialitate din lume. Am reuşit să facem ceva de calitate şi oamenii sunt mulţumiţi“, a spus Janusz Szalinski, patronul cinematografului. Soţia sa este un adevărat fan al filmelor 5D. „Noi am locuit câţiva ani în America şi la Disnneyland am văzut primul film. Am fost fascinată, am rămas fără cuvinte. Acum mă bucur să văd că şi clienţii noştri au aceeaşi reacţie când ies din sală şi revin apoi să mai vadă încă un film“, a spus Sanda Szalinski, soţia patronului.

Filme pe toate gusturile

La cinematograf rulează patru filme, cu durată, între 10 şi 15 minute. Biletul costă 20 de lei. Cel mai cerut este „Hounted House“ (casa bântuită), mai ales că turiştii vin la Bran în căutarea lui Dracula. Cei care vor să aibă parte de o porţie de adrenalină aleg „Hounted Mine Ride“ (Cursă în mina bântuită) un film care simulează perfect o cursă într-un montaigne-russe de mari dimensiuni.

Cei mici pot vedea „Fly in to the Moon“, un film de animaţie care urmăreşte zborul pe lună al navetei spaţiale Apollo. Al patrulea film „SOS Planet“ este cu tentă ecologistă, iar spectatorii pot simţi pe pielea lor efectele încălzirii globale şi ale distrugerii planetei. La intrarea în sală spectatorii pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Ciolacu: Modernizarea aeroportului Otopeni, obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe

Mediafax acum o ora
„Dezvoltarea de proiecte strategice comune între România şi Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în cadrul vizitei de lucru în Abu Dhabi. Prim-ministrul Marcel Ciolac

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 3 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Ministrul de Externe: Cei 20 de copii blocaţi în Dubai se vor întoarce în ţară cu aeronava în care se află premierul Ciolacu

G4Media acum o ora
Grupul de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează premierul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficial

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum o ora
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

România ar putea avea un nou punct de trece a frontierei cu Ungaria. Proiectul este în dezbatere publică

Wall-Street.ro acum 51 minute
Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria) a fost lansat în consultare publică, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (M

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

David Popovici, campion în proba de 50 metri liber la Naționalele de la Otopeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
David Popovici (CS Dinamo), dublu campion european la 100 şi 200 m liber, a câştigat miercuri seara finala probei de 50 m liber cu timpul de 22sec27/100, în prima zi a Campionatelor Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni,

Vremea

București
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/12°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°