Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forţele aeriene israeliene revin în România

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iunie 2011 ·

În luna august, forţele aeriene israeliene vor reveni în România pentru manevre comune, la un an după ce şase militari israelieni şi unul român şi-au pierdut viaţa într-un accident de elicopter în Carpaţi.

A fost vorba de un aparat Sikorsky CH-53 Sea Stallion care se ciocnise de un munte, în timpul unui exerciţiu în care militarii trebuiau să zboare la joasă altitudine. O investigaţie a forţelor aeriene israeliene a stabilit că accidentul a fost provocat probabil de o eroare umană. De-atunci, niciun avion sau elicopter israelian militar nu a mai fost trimis în România.

Piloţii israelieni preferă Carpaţii

Surse ale aviaţiei au informat că în august o aeronavă de transport de tip IAF C-130 Hercules va participa la manevre comune. De asemenea, comandantul forţelor aeriene, general-maior Ido Nehushtan, se va deplasa, peste câteva luni, în România pentru o ceremonie de comemorare comună. Armata israeliană, scrie „The Jerusalem Post", este interesată să continue să se antreneze în România, mai ales în Carpaţi, regiune cunoscută pentru vremea instabilă, pădurile dese şi munţii înalţi, un teren pe care piloţii israelieni nu au prea des posibilitatea să se antreneze în Israel. În 2006, Shaul Mofaz, ministrul israelian al Apărării din acea perioadă, a semnat un acord pentru o perioadă de cinci ani cu partea română prin care legăturile au fost oficializate, permiţând aviaţiei să trimită aeronave şi militari pentru a se antrena în România.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 50 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 34 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum o ora
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Primul Tesla Pop-Up Store din România, în Iulius Town Timișoara (P)

Timpolis acum 27 minute
  Sursă foto: IUlius Town Tesla a deschis primul magazin Tesla Pop-Up din România în Iulius Town Timișoara. Model Y și Model 3 sunt cele două mașini expuse în cadrul locației, iar cei care doresc un test drive se pot programa pe site-ul oficial al T

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

USR depune plângeri la ANI şi DNA împotriva „caracatiţei” lui Piedone

Mediafax acum 34 minute
„Este inacceptabil ca o primărie care ar trebui să servească interesele publice să fie transformată într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru rudele şi pilele lui Piedone. Ştiam deja că ginerele şi trei nepoţi au fost angajaţi de primar, da

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°