EFECTE. Locuitorii din Italia au organizat ieri proteste prin care au cerut alungarea imigranților infractori. Sursa: AFP
Italia stă pe un butoi de pulbere, din cauza conflictelor nesfârșite dintre italieni și infractorii români care terorizează această țară. După o săptămână plină de tensiuni, ieri au avut loc alte dispute. Gruparea de extremă dreapta, Forza Nova, a organizat aseară, în mai multe orașe, proteste față de violențele din ultimul timp, în care suspecții sunt inclusiv cetățeni români.
Principala cerere: „suspendarea Tratatului Schengen pe termen nedeterminat în privinţa României, având în vedere că doar în 2008 a trebuit să suportăm invazia a peste 257.000 de români”. Extremiştii italieni au mai cerut expulzarea imigranţilor ilegali şi a celor care au comis delicte atât în Italia, cât şi în ţara de origine. În replică, ministrul român de interne, Dan Nica, a declarat ieri, la Galați, că va discuta situația românilor din Peninsulă în zilele următoare.
Criminali și hoți de mașini
Ieri, românii au fost protagoniștii mai multor infracțiuni. Un italian a fost internat la un spital din Roma, după ce a fost împușcat. Suspecții sunt conaționali de-ai noștri și locuiau cu chirie în casa victimei. Un cuplu de români a fost reţinut pentru uciderea unui bărbat de 60 de ani. Cadavrul bătrânului se afla într-o valiză, într-un apartament din Roma. Un alt conațional a încercat să fure o mașină din Acilia, în apropiere de Roma, și a fost linșat de un grup de 20 de persoane, titrează ziarul italian „Il Tempo”.
Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, care suferă de tulburări psihice, l-a agresat pe proprietarul autoturismului și le-a rănit cu o sapă pe mama și pe sora acestuia. Carabinierii au încercat să îl prindă pe agresor, însă au fost și ei răniți. În acel moment, mulțimea adunată pe margine a intervenit, iar