Relaţia preşedintelui Traian Băsescu cu fostul său consilier şi apropiat Claudiu Săftoiu a ajuns ieri la ameninţări cu acţionarea în judecată. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Prin purtătorul său de cuvânt, şeful statului l-a avertizat pe Săftoiu că „va urma calea legală“, dacă nu-şi probează afirmaţiile care l-au dat drept unul dintre beneficiarii interceptărilor ilegale ale telefoanelor politicienilor. Cu o zi înainte, fostul şef al SIE susţinea la Realitatea TV că, „acum un an, acum doi ani“, când încă era consilier la Cotroceni, a aflat „de la preşedintele României că el ştia ce vorbeau Iliescu şi Mircea Geoană“.
Nu este pentru prima oară când Băsescu cere „ajutorul“ justiţiei pentru a-şi rezolva problemele sensibile. O situaţie asemănătoare a fost scandalul în care fostul consilier al preşedintelui Emil Constantinescu l-a acuzat că a fost colaborator al Securităţii. Traian Băsescu l-a dat pe acesta în judecată, cerându-i să aducă probe. Deşi Ciuvică s-a bazat pe o filă din registrul Securităţii din Constanţa, el a pierdut procesul cu şeful statului, care a exploatat la maximum mediatic tot scandalul.
Parchetul ignoră sugestiile de la Cotroceni
„Afirmaţiile domnului Claudiu Săftoiu sunt iresponsabile, neadevă rate, iar şeful statului va urma calea legală“, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan, fără a preciza ce acuzaţii i s-ar aduce lui Săftoiu. Înainte de a face vreun gest concret, Băsescu a chemat însă indirect Parchetul General să se autosesizeze „în cazul unor afirmaţii de o asemenea gravitate“. Cu toate acestea, Parchetul a anunţat că nu va da curs acestei sugestii, deoarece, în declaraţiile lui Săftoiu, „nu rezultă elementele unei fapte penale determinate“.
Verdictul de la Cotroceni a fost însă clar: „Dacă există persoane care spun că au primit informări privind viaţa priva