Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii s-au transformat în eroi de basm

Publicat in Adevarul, duminică 16 mai 2010 ·

De zilele oraşului Slobozia, micuţii şi-au pictat pe chipuri personajele îndrăgite din poveştile copilăriei. Preferaţi au fost zânele şi zmeii. Atmosfera de poveste i-a cuprins şi pe părinţi.

Ieri, la standul de face-paiting amenajat în Piaţa Revoluţiei, era mare înghesuială. Plini de emoţie, zeci de copii îşi ţineau părinţii strâns de mână, dornici să între cât mai repede în lumea minunată a basmelor. Chiar dacă au stat ceva timp la coadă, aşteptarea a meritat. Culorile amestecate cu multă îndemânare pe chipurile lor de către desenatorii profesionişti i-au făcut pe cei mici să semene cu eroii preferaţi în doar câteva minute.

Zâne cu lipici la pici

Chiar dacă se poartă super-eroii din filme şi desene animate, micuţii au renunţat la Spider-Man şi Batman în favoarea personajelor din basme. La cei 3 anişori ai săi, micuţa Sara Coman a ştiut exact ce vrea să-şi deseneze pe faţă. „Eu vreau să semăn cu prinţesa din povestea pe care mi-o citeşte mami când mă culc“, a silabisit micuţa.

Şi exact aşa s-a întâmplat. Nuanţele de roz şi sclipiciul argintiu au transformat-o pe fetiţă imediat într-o zână bună. Însoţită în lumea poveştilor de mama ei, Miruna Mara Coman (32 de ani), spune cu bucurie: „E ceva extraordinar, abia aştept să îmi duc zâna acasă să o vadă şi bunica ei“. Băieţeii mai poznaşi au vrut să semene cu temutul zmeu din povestea „Prâslea cel Voinic şi merele de aur“.

Printre eroii invitaţi la întâlnirea cu prichindeii de la Slobozia s-a numărat şi fiorosul conte Dracula. Sebi şi-a dorit să aibă chipul său. Micuţul de doar 5 ani a găsit imediat şi motivul pentru care a dorit să semene cu vampirul în jurul căruia s-au ţesut o sumedenie de mituri, care mai de care mai înspăimântătoare.

„Vreau să-i sperii pe mami şi pe tati, ca să nu mă mai certe. Dacă nu mă lasă în pace, le voi suge sângele, aşa cum făcea Dr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 25 minute
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 2 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 31 minute
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 51 minute
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 51 minute
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Alina Gorghiu, după afirmaţiile preotului Nicolae Tănase: Nu e doar o declaraţie neinspirată, e o invitaţie la viol! Genul ăsta de declaraţie e de Ev Mediu, şocantă!

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a spus, referitor la afirmaţiile preotului Nicolae Tănase de la Valea Plopului potrivit cărora fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, că nu este doar o declaraţie neinspirată, ci este „o i

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum o ora
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 4 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°