Participarea României la concursul Eurovision din 1993 pare să fi anunţat fidel „reţeta“ tuturor manifestărilor de acest fel ulterioare: scandal, critici acide în presă şi deziluzia de după concurs

În urmă cu 20 de ani, o Românie proaspăt dezmeticită în zorii democraţiei bătea la uşile emancipării artistice europene. Un concurs care, până atunci, era urmărit doar la televizor, fiind prilej de invidii neconsumate printre artiştii şi românii de rând, devenise brusc accesibil. În acel 1993, aflat încă sub influenţa vizitei lui Michael Jackson în România, într-o perioadă în care introducerea TVA făcea ravagii, concursul Eurovision îşi deschidea porţile timid şi către ţările proaspăt ieşite de sub influenţa comunistă.

Avea să fie anul Didei Drăgan, cea aleasă să reprezinte România la preselecţia de la Ljubljana (Slovenia), din 3 aprilie 1993. Însă, întregul proces de selecţie, prestaţia de la concursul din Slovenia, dar şi reacţiile publicului român par identice cu ceea ce se întâmplă şi în zilele noatre. Teoria conspiraţiei, fiasco-ul reprezentaţiei şi dezbaterea naţională de atunci anunţau, practic, deschiderea istoriei unei teme care, o dată pe an, inflamează spiritele artistice ale românilor şi se transformă scandal naţional.

Povestea unui an

Mai întâi, câteva cuvinte despre acel an magic. Aşadar, în 1993, primul an în care România era acceptată în calificările pentru concursul Eurovision, IRSOP realiza primul mare sondaj de opinie de după Revoluţie, printr-o serie de interviuri „faţă în faţă“ cu 1107 persoane în vîrstă de peste 17 ani. La întrebarea „În general, consideraţi că în România lucrurile merg într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?“, răspunsurile afirmative şi negative era în procente perfect egale, semn al confuziei în care românii trăiau în acei ani.

Românii îşi doreau cel mai mult sănătate, urmată la mare distanţă