Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regula de trei volume

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Interiorul și portbagajul sunt enorme, precizia execuţiei fiind la calitate Megane. Testul ne-a relevat că Renault Fluence poate fi cu succes unica maşină a unei familii numeroase, dar şi alegerea corectă pentru flote. Dincolo de numele care evocă liniile fluide ale caroseriei, Fluence reprezintă practic urmaşul lui Megane II sedan. Preia multe elemente tehnice de la noul Megane hatchback, dar şi din alianţa Renault-Nissan, tocmai pentru a beneficia de cel mai bun mix de soluţii care să-i asigure un preţ competitiv şi o robusteţe sigură.

Cât de confortabil?

Marele câştig la interior, comparativ cu Megane hatchback îl resimt pasagerii de pe locurile posterioare. Cei 6,2 centimetri adăugaţi la ampatament degajă un spaţiu foarte amplu la nivelul genunchilor. De altfel, Renault Fluence are printre cele mai bune valori interioare de habitabilitate din segment.

Singura deosebire se regăseşte la nivelul planşei de bord, unde indicatoarele digitale ale vitezometrului, combustibilului şi lichidului de răcire au fost înlocuite cu unele analogice.

Din punct de vedere al volumului de depozitare, habitaclul lui Fluence excelează cu peste 23 de litri din care un torpedou enorm, de 9 litri. Dar chiar şi aşa, se resimte lipsa unor compartimente dedicate sticlelor de 0.5 litri sau micilor obiecte personale.

De altfel, mufele pentru auxiliare devin complet inaccesibile în cazul în care se depozitează o doză de suc în suportul din faţa lor. Ajungând la portbagaj, găsim o valoare excelentă de 530 de litri, cu un acces uşor, dar fără un locaş special pentru a prinde capacul cu mâna când se închide, evitându-se astfel eventuala murdărie din zilele ploioase.

Cum merge?

Am condus motorul cu benzină de 1.6 litri şi 110 CP, respectiv dCi-ul de 1.5 litri şi 105 CP. Primul dintre ele este un mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum o ora
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 3 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum o ora
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum 43 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum 59 minute
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Alin Nica i-a retras toate atribuţiile vicepreşedintelul CJ Timiş, Cristian Moş, după ce acesta a anunţat că va candida independent la Primăria Timişoara

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, i-a retras, miercuri, toate atribuţiile vicepreşedintelul Cristian Moş, după ce acesta şi-a anunţat intenţia de a candida independent la alegerile locale din 9 iunie, pentru funcţia de primar al mu

NATO afirmă că "lucrează" la trimiterea de rachete antiaeriene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
NATO lucrează la trimiterea mai multor sisteme antiaeriene în Ucraina, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ca răspuns la solicitările de ajutor ale Kievului în faţa raidurilor ruseşti, relatează Reuters. "

Nicolae Robu, botezat „Gheorghe” pe un panou electoral tipărit greșit și amplasat la intrarea în Timișoara VIDEO

Adevarul acum 4 ore
Greșeală impardonabilă a echipei de campanile al lui Nicolae Robu, candidatului PNL-PSD la funcția de primar al Timișoarei. Aceștia i-au greșit numele pe un panou electoral.

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°