Un prieten care trăieşte în Vest mi-a povestit că a a trebuit să-şi renoveze casa, iar lucrările au durat ceva mai mult decât a crezut iniţial. Muncitorii nici nu stăteau, nici nu se grăbeau, nici nu pierdeau timpul, nici nu dădeau în brânci. Îşi făceau treaba, conform programului de lucru, nimic în plus.
Omul era obişnuit cu ce se întâmplă acasă în asemenea situaţii: ba se pierde vremea, ba, din motive misterioase, se apucă toţi să lucreze ca disperaţii după care zac cu limba afară de un cot. Individual, muncitorul român nu e cu nimic mai prejos, dar, e clar că problema noastră numărul unu stă în organizare, îmi zice amicul din străinătate.
Ceea ce se vede de jos până sus.La noi, ori nu se face nimic, ori totul trebuie rezolvat pe ultima sută de metri. E valabil de la o amărâtă de zugrăveală, la conducerea ţării. Suntem în decembrie şi în trei săptămâni trebuie musai să terminăm una bucată reformă în Educaţie, una bucată reformă a Pensiilor şi una bucată reformă a Salarizării în domeniul public. La care se adaugă una bucată buget de stat.
În afara bugetului, toate celelalte proiecte ar fi trebuit puse în aplicare demult. Dar nu s-a mişcat mai nimic. În loc de clarificări s-a ajuns la o confuzie şi mai mare şi nimeni nu mai poate înţelege în ce stadiu se află o lege, când va fi ea adoptată şi prin ce procedură. Totul este fluid, incert, neclar. Când vin să explice ceva, miniştrii spun cel mai des că nu au toate datele, că mai vedem, urmează să se facă o analiză şi în funcţie de, la următoarea şedinţă de guvern...
În timpul ăsta, apar impozite noi, cresc taxele peste noapte, se taie de aici, se reduce de dincolo. De la pensionari, la oamenii de afaceri nu mai ştie nimeni la ce să se aştepte.
Spune Boc, e criză peste tot în Europa. Aşa e. Germania are un plan de austeritate, dar a fost anunţat pe trei ani de aici înainte. Marea Britanie trebuie
