Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 500 de vasluieni sancţionaţi din cauza centurei de siguranţă

Publicat in Adevarul, miercuri 21 martie 2012 ·

Vasluienilor nu le pasă de viaţa lor sau a celor din jur, cel puţin asta reiese din ultima acţiune tematică efectuată de poliţiştii de la rutieră care au descoperit în doar 5 zile nu mai puţin de 550 de şoferi care nu purtau centura de siguranţă.

Acţiunea poliţiştilor a făcut parte dintr-o serie de activităţi menite să conştientizeze populaţia asupra riscului la care se supun cei care nu folosesc centura de siguranţă.

Toţi cei prinşi că circulau fără a purta centura au fost sancţionaţi, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la suma de 56.000 de lei.

Studiile au demonstrat că prin neutilizarea centurilor de siguranţă se măreşte semnificativ riscul de a fi ucis sau grav rănit în cazul unei coliziuni. Mii de vieţi ar putea fi salvate dacă toţi ocupanţii autovehiculelor ar folosi centura de siguranţă.

Poliţia rutieră recomandă ca, înainte de punerea în mişcare a autovehiculului, conducătorul auto să procedeze la cuplarea centurii de siguranţă, aceasta fiind o obligaţie, lucru valabil şi pentru pasagerii autovehiculului, inclusiv pentru copii, care trebuie să fie aşezaţi în dispozitive de retenţie omologate.

Potrivit legislaţiei în vigoare, conducătorii de autovehicule şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă omologate trebuie să le poarte pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, atât în localităţii cât şi în afara acestora. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni (2-3 puncte amendă) şi 2 puncte de penalizare pentru conducătorul de autovehicul.

Rămâi pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 2 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 5 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale