Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sirian este noul președinte al PRM Timișoara

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 1 iulie 2013 ·

Un om de afaceri sirian, Ghassan Aboultef, este noul preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului România Mare la Timişoara. El a fost ales ieri, fiind considerat de ceilalţi colegi de partid un exemplu de patriotism.

Ghassan Aboultef are 56 de ani, iar în 1980 a venit la Timişoara ca să studieze Medicina, după ce absolvise deja Facultatea de Construcţii, acasă, în Siria. A decis să rămână, s-a căsătorit şi are un fiu care a absolvit şi el facultatea. Medicina nu a profesat-o aici, fiind mai profitabile firma de construcţii şi cea care vinde calculatoare şi componente.

Naţionalist declarat ca orice arab, în 1997 Ghassan Aboultef a intrat în PRM.

"Lumea zicea că e un partid extremist, iar eu până în 97, trei ani, i-am testat. Dacă erau extremişti, nu mă primeau. Se ştie că noi, arabii, suntem naţionalişti. Singurul partid naţionalist în România era PRM", ne-a spus Aboultef.

Din 2010, Ghassan Aboultef a fost membru în conducerea judeţeană a PRM Timiş. După 33 de ani trăiţi la Timişoara, sirianul este unul dintre patrioţii locali.

Zâmbeşte când spune că "dacă vine războiul merg la luptă fără probleme, doar am depus jurământul ca orice romă, să îmi apăr patria şi poporul".

La viitoarele alegeri parlamentare Ghassan Aboultef se gândeşte să candideze tot din patriotism. "Dacă oamenii au încredere în mine tebuie să le răspund la fel", a mai spus preşedintele PRM Timişoara.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum 24 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 2 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 4 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 4 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi

Mediafax acum o ora
Document de călătorie valabil Acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domicil

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale