Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luat din cartea de telefoane! Antrenorul care l-a făcut fotbalist pe Maxim povesteşte istoria mijlocaşului: "Avea 1,52 metri şi mă saluta cu sărutmâna"

Publicat in Pro Sport, vineri 21 decembrie 2012 ·

Maxim a fost descoperit la 14 ani, când avea 1,52 metri şi se remarca la fotbalul în sală

Jucătorul dorit de Steaua va alege echipa din Ghencea doar dacă nu primeşte oferte de „afară”

Maxim a devenit un idol pentru juniorii de astăzi ai lui Georgescu. Are chiar o cameră ce îi poartă numele

Mihai Georgescu este un şlefuitor de talente. De 25 de ani, de când creşte copii pentru marea performanţă, are deja peste 60 de jucători cu meciuri în Liga I. Îi ia de la 14 ani şi îi lansează în fotbalul mare. Ne povesteşte cum l-a găsit pe Maxim, în drumul spre căminul unde creşte noua generaţie de viitori internaţionali. „Eu văd 1.000 de copii în decurs de un an, pentru a-i alege pe cei 22 care formează grupa. În 2003 am aflat de la un antrenor că la Piatra Neamţ este un jucător cu calităţi excepţionale. Am luat cartea de telefoane, am căutat familia Maxim, am sunat şi am mers la el acasă. Părinţii tocmai se pregăteau să plece în Italia. Avea 1,52 metri în clasa a 8-a. Îi spuneam Sănducu. Luat din cartea de telefoane!** Antrenorul care l-a făcut fotbalist pe Maxim, povesteşte istoria mijlocaşului: "Avea 1,52 metri şi mă saluta cu sărutmâna"”, îşi aminteşte Mihai Georgescu despre puştiul care l-a impresionat de la început. „L-am dus prima dată la Piteşti. Era scânteietor. Mi-a plăcut din prima”, povesteşte antrenorul.

Camerele Maxim, Răduţ şi Chiricheş

Căminul unde trăiesc puştii pe care îi antrenează este asemănător unui muzeu ai fotbaliştilor pe care i-a crescut. Camerele poartă numele jucătorilor care au ajuns celebri. Intrăm prin camera Chiricheş, apoi Răduţ, pentru ca în final să ajungem în camera Maxim. Tricoul jucătorului de la Pandurii e pe perete. Până şi pe televizor e scris numele lui. „Aici stau mijlocaşii. În camera lui Chiricheş fundaşii şi tot aşa... Au dat şi ei bani pentru noul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 6 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 6 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 10 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 3 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 7 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°