Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian, despre Roşia Montană: Până la dezbateri trebuie să răspundem la trei întrebări

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 ·

Procedura de audiere a miniştrilor la comisia Roşia Montană este puţin ciudată, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei. El a mai spus că dezbaterea asupra proiectului minier de la Roşia Montană poate avea loc numai după ce se răspunde la trei întrebări.

Acestea sunt: „Suntem de acord că resursele naturale trebuie fructificate?“, „Suntem de acord că orice resursă care se exploatează trebuie să respecte Constituţia, care spune că trebuie respectat interesul naţional?“ şi „Care este cadrul tehnologic în care suntem dispuşi să exploatăm resursele?“

El a menţionat că, din moment ce statul acordă concesiuni, este clar că interesul statului este ca resursele să fie concesionate. Pe de altă parte, trebuie definit care e interesul naţional al României de a exploata aurul, dacă e necesar în rezervele BNR. În fine, în privinţa tehnologiei, el a menţionat că trebuie comparată cu alte zăcăminte asemănătoare din lume şi, dacă se observă că tehnologia respectivă e folosită în dispreţ pentru mediu şi pânza freatică e infiltrată, atunci exploatarea nu ar trebui realizată.

„Verdictul meu este următorul: eu, ca ministru al Economiei, trebuie să fac cadrul legal astfel încât, dacă celelalte trei condiţii sunt îndeplinite, să ofer şansa ca ele să se facă“, a precizat Vosganian.

Întrebat dacă proiectul de lege privind Roşia Montană, trimis de Guvern în Parlament, are avizul instituţiei pe care o conduce, Vosganian a spus că se afla în vizită oficială în Ucraina, pentru a discuta despre combinatul de la Krivoi Rog.

Totuşi, potrivit avizului cu observaţii al Ministerului Justiţiei, este necesar avizul Ministerului Economiei, alături de cel al altor instituţii.

Întrebat dacă, între timp, a acordat vreun aviz pozitiv sau negativ, Vosganian a refuzat să raspundă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 28 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°