Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt beneficiile unei cure cu drojdie de bere

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 decembrie 2011 ·

Una dintre cele mai bune surse naturale de vitamine din complexul B, drojdia de bere este un aliat redutabil în lupta împotriva bolilor. Ea combate afecţiunile inimii, depresia şi anemia, având şi remarcabile proprietăţi antiîmbătrânire.

Drojdia de bere este mult mai mult decât un simplu ingredient folosit la prepararea aluaturilor dospite, ea conţine din abundenţă nutrienţi esenţiali pentru buna funcţionare a organismului. În compoziţia ei se găsesc majoritatea aminoacizilor esenţiali, nu mai puţin de 17 vitamine, dintre care toate vitaminele din complexul B şi vitaminele D, H şi E, şi săruri minerale, precum potasiu, fier, calciu, magneziu, fosfor, dar şi lipide şi glucide. Iată de ce drojdia de bere este folosită tot mai mult, sub diverse forme, pentru a combate carenţele nutriţionale, dar şi ca adjuvant în tratarea unui număr impresionant de boli. În general, specialiştii în fitoterapie recomandă cure cu drojdie de bere de câte trei-patru săptămâni, cu pauză de două-trei săptămâni, după care se pot relua.

Un aliat pentru inimă şi pentru creier

Curele cu drojdie de bere sunt de mare ajutor persoanelor cu predispoziţie către probleme cardiace, deoarece acest remediu ajută la îmbunătăţirea funcţiilor inimii şi sistemului circulator. În plus, drojdia de bere are proprietăţi de scădere a nivelului colesterolului, proprietăţi antidepresive şi tonic nervoase, fiind indicată şi în tratamentul tulburărilor psihice cauzate de stres (anxietate, depresie), dar şi în boala Parkinson şi în maladia Alzheimer. De altfel, cercetătorii spun că drojdia de bere are efect regenerator, ajutând organismul să rămână tânăr.

Aşadar, pentru beneficii asupra inimii şi creierului, poţi face o cură în funcţie de recomandarea unui specialist. Pe durata curei trebuie să iei câte o linguriţă de drojdie de bere de trei ori pe zi, eventual dizolvată în puţină apă s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 11 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 6 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 10 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°