Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bercea Mondialu a prins PSD-ul pe picior greşit

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 noiembrie 2009 ·

De la dansul cu Traian Băsescu, Sandu Anghel, cunsocut drept Bercea Mondialul, a trecut la tatonarea PSD. El a vizitat astăzi sediul din Kiseleff, în timp ce preşedintele social-democraţilor Mircea Geoană susţinea o conferinţă de presă. PSD a reacţionat într-un târziu, printr-un comunicat de presă, în care se precizează că Bercea Mondialul a venit nepoftit, întrucât accesul în sediul partidul este neîngrădit. Sursa: Libertatea

Bercea Mondialu a fost văzut intrând în biroul secretarului general al partidului, relatează Medifax. Incidentul l-a pus în dificultate pe candidatul social-democrat la preşedinţie. Întrebat ce caută Bercea Mondialu în sediul PSD, Geoană a răspuns că nu ştie cine este "acest personaj".

După ce a ieşit din biroul secretarului general, aflat în partea opusă celui al preşedintelui partidului, Bercea Mondialu a coborât scările din spate şi a părăsit sediul folosind ieşirea din spate, şi nu pe cea oficială, unde se aflau jurnaliştii. Cu toate acestea, ziariştii l-au "deconspirat" şi l-au chestionat în legătură cu scopul popasului său la sediul PSD. Bercea Mondialu a susţinut că a venit să caute un şofer, întrucât el nu face politică. "Am cautat un şofer de la mine de la casă", a răspuns Bercea Mondialu.

Solicitat să comenteze în legătură cu faptul că biroul din care a fost văzut ieşind nu era cel al şoferilor, ci al secretarului general al PSD, Bercea Mondialu a spus: "Nu fac politică şi nu ţin cu niciun partid".

El a mai spus că nu s-a întâlnit cu Geoană, că nu a vorbit cu Dan Nica şi că nu a venit să acorde susţinere PSD.

"Nu am venit pentru susţinere. Nu fac parte din politică. Este prima dată când vin la PSD", a spus Bercea Mondialu, părăsind pe jos curtea social-democraţilor şi îndreptându-se, tot pe jos, spre Arcul de Triumf.

Intrând pe scenă alături de Băsescu

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 4 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 5 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 6 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 7 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 3 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 11 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°