Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul presedintelui jucator

Publicat in Adevarul, joi 29 decembrie 2005 ·

Daca la sfarsitul anului se tot fac bilanturi, presedintele Basescu este unul dintre cei care se pot mandri ca si-au indeplinit cu prisosinta macar una din promisiunile sale electorale. A spus Daca la sfarsitul anului se tot fac bilanturi, presedintele Basescu este unul dintre cei care se pot mandri ca si-au indeplinit cu prisosinta macar una din promisiunile sale electorale. A spus ca va fi un presedinte-jucator si a jucat din primul pana in ultimul minut, ba chiar si in pauza, fara a mai pune la socoteala si prelungirile. In plus, a fost si antrenor, si arbitru. Din tribune, lumea i-a urmarit cu mare interes evolutia, iar la incheierea sezonului, seful statului s-a vazut pe primul loc in toate topurile si in toate sondajele de opinie. De acolo, de sus, Traian Basescu si-a aratat totusi ingrijorarea ca premierul Tariceanu este abia pe locul al zecelea. Este un fel de "bine, Petre", reedidat in functie de conditiile momentului. Faptul ca joaca pe tot terenul nu i-l poate contesta nimeni. Conteaza insa si modul in care o face. Una este sa driblezi ca pe Maracana, alta sa pui crampoanele pe tibie ca in divizia C, nu numai adversarilor, ci si coechipierilor. Cotonogiti serios in primul an de guvernare, membrii Aliantei au primit pentru 2006 ca obiectiv fuziunea PNL - PD. Este o misiune imposibila pentru liderul liberalilor, Calin Popescu Tariceanu. In PNL au existat dintotdeauna fractiuni, uneori cu idei contrare privind viitorul partidului. Faramitarea din anii `90 a afectat drastic performanta politica a liberalilor, ajungand sa apeleze la CDR, alaturi de tot felul de asociatii si partide de scara, pentru a reveni pe scena parlamentului. Dupa esecul Conventiei, liderii liberali si-au dat seama ca supravietuirea singurului partid istoric ramas in plutonul de peste 5 la suta depinde de reunificarea formatiunii. Acum, cand s-au vazut, in sfarsit, la guvernare, li se cere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vizează tăierea atribuțiilor primarului general: Este evident că avem nevoie de o lege specială a Capitalei / Dependența primarilor de sector nu trebuie să fie atât de mare de primarul general

G4Media acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că este nevoie de o lege specială a Capitalei şi că „este evident” că dependenţa primarilor de sector „nu trebuie să fie atât de mare de primarul general”, de jocurile politice, transmite Agerpres. „Admin

Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike din România

News.ro acum 50 minute
Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike organizat în România, la Cheile Grădiştei, în perioada 8-12 mai. La Campionatul European de Mountain Bike la disciplinele Cross Count

Descoperire macabră la curtea unui spital din Vaslui. Au fost descoperite SCHELETE

Gandul acum 56 minute
În curtea Spitalului nr. 2 Vaslui s-au descoperit 13 schelete. Au fost identificați 12 adulți și un copil. Cercetătorii nu cred că ar fi vorba despre o groapă comună. Ramona Mocanu, directorul Muzeului Județean „Stefan cel Mare”, a declarat că ar

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 2 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

HotNews acum o ora
​Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o

Ciolacu: Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei

Mediafax acum 39 minute
„Daniel Băluţă este cel mai cool primar din România. Cum putea Băluţă să ne reamintească de Nicuşor Dan, decât să ne aducă într-un loc fără căldură. Daniel Băluţă merge cu paşi repezi către al treilea mandat. Administraţia nu are culoare politică de

Firea respinge acuzaţiile privind „rechinii imobiliari”: Ştim cine a primit autorizaţii în această perioadă, că sunt „rechini buni” şi „rechini răi”

Mediafax acum 57 minute
„Un subiect care e mult accentuat şi care cred că a fost speculat negativ de adversarii politici - s-a spus şi despre mine, şi despre Robert, şi despre Daniel - ei au făcut lucruri în Capitală, dar s-au dat de partea rechinilor imobiliari. Aş vrea,

Kremlinul îşi anunţă noua ofensivă: Rusia va extinde "zona tampon" din Ucraina dacă Kievul va primi rachete cu rază mai mare de acţiune

News.ro acum o ora
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia îşi va extinde şi mai mult "zona-tampon" din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primeşte de la Statele Unite rachete ATACMS cu rază de acţiune mai lungă, care îi permit să lovească mai adânc în interiorul Rusiei,

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 5 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum o ora
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°