Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani din agricultură. Câştig de 10.000 de euro la hectar

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 noiembrie 2012 · ·

Cei mai mulţi fermieri de la noi fac agricultură de subzistenţă. La polul opus sunt cei care au găsit cheia succesului şi scot mii de euro la hectar Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Indagra, cel mai mare târg de agricultură de la noi, a adus în Capitală săptămâna trecută cele mai interesante business-uri din domeniu. Unul dintre ele este al lui Alexandru Vulpe, cercetător român din Arad care a ajuns după aproape 35 de ani de muncă în pomicultură cel mai mare producător de cătină din ţară. Producţia o vinde la nemţi şi obţine un profit de 10.000 de euro/ha. Acesta a început să se intereseze de cătină încă de pe vremea facultăţii. „Am luat 3.000 de plante la analiză, din care au rămas 300.

În final, am rămas cu cinci soiuri”, a spus Vulpe pentru agrointel.ro. În urmă cu patru ani, a înfiinţat la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România, unde au fost cultivate soiuri nobile. Aici are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agrícol, iar jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în Germania. Are însă planuri legate şi de procesare (producţie de sucuri, siropuri, ulei) pentru că ar putea să câştige „cu două zerouri mai mult” ca acum.

Rişti şi câştigi

Surprinzător, cei zeci de ani de muncă şi cercetări de care e nevoie pentru a face performanţă în agricultură nu i-au speriat pe tineri. Unii sacrifică mult pentru a se lansa în business.

La Indagra a fost şi Andrei Moroşanu, absolvent de „calculatoare şi de relaţii internaţionale”, care s-a lansat în producţia de suc de mere. În 2011, alături de un prieten, a închiriat câteva săli într- o fostă fabrică de marmeladă la Fălticeni. „Mi-am vândut sufletul băncii, am pus garanţie totul, casa şi maşina, nu doar ale mele, ci şi pe ale ale părinţilor şi socrilor”, a povestit acesta pentru agrointel.ro.

Cei doi prieteni au cumpărat mere de la producători

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 43 minute
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Gabriela Firea, promisiuni pentru bucureșteni în primul mesaj după desemnarea la Primăria Capitalei

HotNews acum 19 minute
Gabriel Firea a reacționat pe contul său de Facebook la mai puțin de 10 minute după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a explicat tot pe internet decizia coaliției de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Gabriela

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Klaus Iohannis: Nu m-am gândit la recrutare obligatorie şi nu voi avansa aşa ceva / Trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atractivitate pentru cariera militară, evident şi o soldă pe măsura implicării, dar şi publicitate pozitivă

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, despre nevoia de modernizare a armatei, că nu s-a gândit la recrutare obligatorie şi nu va avansa aşa ceva. El a precizat că trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atracti

Gabriela Firea: Mulţumesc pentru încredere! Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat. Voi redeschide toate şantierele blocate şi voi reda curăţenia şi frumuseţea Capitalei

News.ro acum 25 minute
Senatoarea Gabriela Firea a mulţumit într-un mesaj pe Facebook pentru încrederea de a fi nominalizată candidat al PSD la Primăria Capitalei, ea afirmând că împreună vor lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

UDMR Timiş anunţă că îl susţine pe candidatul PSD-PNL la Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis / În municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei

News.ro acum 2 ore
UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alian

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°