Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoare naţională în Belgia. Un nou rege este încoronat astăzi

Publicat in Adevarul, duminică 21 iulie 2013 ·

Regele Albert al II-lea al Belgiei a abdicat după 20 de ani de domnie, într-o ceremonie organizată la Palatul Regal din Bruxelles, în favoarea fiului său mai mare Philippe, care va deveni duminică la prânz al şaptelea suveran din istoria ţării, relatează AFP. Albert al II-lea, în vârstă de 79 de ani, a semnat actul de abdicare în cadrul unei ceremonii transmise în direct la televiziune, în Palatul Regal din Bruxelles, în prezenţa Guvernului şi Corpurilor constituite. Albert este primul monarh belgian care se retrage de bunăvoie „predând ştafeta" fiului său mai mare Philippe, în vârstă de 53 de ani, în pofida unor îndoieli ale populaţiei cu privire la capacitatea acestuia din urmă de a domni. Philippe va deveni al şaptelea rege al Belgiei (13.00, ora României), după prestarea jurământului, în cele trei limbi oficiale (olandeză, franceză şi germană), în faţa membrilor camerelor reunite ale Parlamentului. El va purta, potrivit unei tradiţii, o uniformă militară şi se va aşeza pe tron, dar nu avea nici coroană şi nici sceptru, atribute regale necunoscute Belgiei. În primul rând se vor afla cei patru copii ai lui Philippe şi ai foarte popularei Mathilde, inclusiv prinţesa Elisabeth, care preia, la vârsta de aproape 12 ani, titlul de moştenitoare a tronului. Cuplul regal va ieşi, ulterior, în balconul Palatului, după care va asista la tradiţionala defilare militară şi la cea populară, la care sunt aşteptate câteva sute de mii de persoane, în centrul Bruxelles-ului. Niciun cap încoronat din străinătate nu a fost invitat, „potrivit tradiţiei în Belgia, unde regele depune jurământul în faţa naţiunii reprezentate de Parlament", a declarat un purtător de cuvânt al premierului Elio Di Rupo. Noul suveran a început deja să primească mesaje de felicitare. Secretarul de Stat american John Kerry i-a adus un omagiu lui Albert al II-lea, care „a servit în mod admirabil poporul belgian

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 11 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 6 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 10 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°