Cu toate că nu e rău făcut, noul „Total Recall“ nu poate rezista comparaţiei cu filmul inspirator de-acum douăzeci de ani, cu Schwarzie şi cu Sharon Stone în rolurile principale.
După cum ar trebui să ştie orice spectator de film, noua premieră „Total Recall. Memorie programată" este remake-ul marelui succes „Total Recall", realizat de Paul Verhoeven în 1990. Întrebarea este: pentru ce să refaci filmul perfect în felul său, cum a fost cel al lui Verhoeven? Doar pentru că, aşa cum spunea mult-regretatul Freddie Mercury, „spectacolul trebuie să continue", iar industria trebuie să macine în continuare bugete uriaşe.
Este imposibil de evitat comparaţia cu filmul de acum două decenii, avându-i pe Arnold Schwarzenegger şi pe Sharon Stone pe generic. Apoi, trebuie spus că acest nou „Total Recall" se alătură, şi el, listei - destul de lungi, de-acuma - de filme inspirate din opera marelui scriitor SF american Philip K. Dick (1928-1982). Pe listă se află cel puţin o capodoperă - „Blade Runner" (1982), de Ridley Scott -, două filme care aspiră la acest statut: „Minority Report" (2002), de Steven Spielberg, şi „A Scanner Darkly" (2006), de Richard Linklater, dar şi multe filme (sub-)mediocre.
Idealism subiectiv
Scriitor unic în felul său, Philip K. Dick s-a exprimat aproape exclusiv în graniţele science-fiction-ului, dar opera sa depăşeşte în mod clar limitările genului. Combinaţie de Simon Magul (a cărui reîncarnare Dick, cu minţile deviate, se credea în ultimii ani de viaţă) şi de George Berkeley, gândirea - şi toată opera - scriitorului poate fi redusă la următoarea întrebare: „Trăiesc cu adevărat ceea ce mi se întâmplă sau stau întins într-un scaun cu electrozi la tâmplă şi mi se pare că trăiesc ceea ce mi se întâmplă?". Sistematic, în cărţile sale, Dick demonstrează că nu se poate da un răspuns definitiv la această întrebare.
@
