Construcţiile sunt cele mai afectate de lipsa muncitorilor, iar patronii pierd contracte care le-ar aduce profit. Aproximativ 14.000 de cărăşeni sunt înscrişi pe listele de şomaj, în timp ce, firmele au prea puţini angajaţi. Agenţii economici caută forţă de muncă, dar piaţa nu este ofertantă.
Deşi judeţul Caraş-Severin se situează pe unul din locurile fruntaşe la nivel de ţară în ceea ce priveşte rata somajului, angajatorii din Reşiţa spun că nu există forţă de muncă şi că se confruntă cu o criză de muncitori.
„Sunt în căutare de personal în domeniul construcţiilor. Dar, din păcate, există o lipsă acută pe acest segment. Am lucrări contractate, dar pe care nu le pot onora din lipsă de personal. Am încercat să le ofer şi un salariu avantajos, dar tot nu găsesc oameni care să vină să lucreze”, a spus Dan Ulici, administratorul unei firme de construcţii.
Vor angajaţi specializaţi
În situaţia acestuia mai sunt şi alţi angajatori care sunt obligaţi chiar să renunţe la lucrări pentru că nu mai există persoane specializate. Conform reprezentanţilor firmelor de recrutare, situaţia şomajului din Caraş-Severin era similară celei de acum şi înainte de criza economică. „Acest lucru poate fi explicat de faptul că tocmai persoanele interesate de acest sector al construcţiilor sunt foarte interesante pentru cei care oferă astfel de locuri de muncă în afara ţării”, a spus Gabriela Crainic, specialist în cercetare pe piaţa forţei de muncă.
Lipsa calificării în domeniul construcţiilor este un alt aspect care poate determina această „gaură” de personal din Reşiţa. „Cu siguranţă că, atunci când vorbim de muncitori necalificaţi în construcţii, într-un fel sau altul, nevoia mai poate fi acoperită. Însă când vorbim de meseriaşi angajatorii din construcţii, precum şi din alte sectoare de activitate, se confruntă cu o reală problemă”, a mai