Prima ediție a „Cupei Nadia Comăneci” - un concurs de gimnastică destinat fetițelor cu vârste de 9 și 10 ani - va debuta mâine, la Sala Polivalentă din Onești, care poartă numele marii gimnaste. Sursa: Foto: Răzvan Vălcăneanțu
La întrecere vor particpa 70 de gimnaste de la 13 cluburi din țară. Concursul este organizat de Clubul Sportiv Onești (care aniversează 40 de ani de activitate), împreună cu Fundația „Nadia Comăneci”.
Premiile - asigurate de fundația care poartă numele primei gimnaste din lume notată cu 10 - vor consta în păpuși Nadia și în cartea autobiografică a fostei mari sportive, „Scrisori către o tânără gimnastă”. De asemenea, trofeul destinat câștigătoarelor va avea chipul Nadiei.
„E o mare onoare pentru noi că Nadia Comăneci a acceptat ca această competiție să-i poarte numele. Vrem ca întrecerea să devină o tradiție pentru orașul Onești. Sperăm să fie un concurs frumos, iar oneștenii să vină în număr mare la sală. Chiar dacă nu va fi prezentă, Nadia va deschide competiția printr-o intervenție fillmată. De asemenea, va fi prezentat și un film cu viața Nadiei. Vor fi prezente și fostele colege ale Nadiei de la Onești, Iuliana Marcu, Luminița Milea, și Lili Iancu. Ne dorim ca, prin «Cupa Nadia Comăneci », să atragem cât mai multe fetițe către gimnastică”, ne-a declarat Ingrid Istrate, directorul Clubului Sportiv din Onești.