Toată lumea e calată pe campania electorală. Nu şi publicul fireşte, el e indiferent, dând dovadă de mult bun-simţ. Ca tot omul, mă aştern în apropierea unui televizor rar, dar întotdeauna seara. Cam când se aud clopotele de la biserica din Monetăriei sau de la Regina Maria şi încetează să mă terorizeze nişte proletari cocoţaţi pe schele în curtea vecină unde e şantierul unui turn între case bătrâneşti numai parter, cel mult un etaj. Tare aş fi curios să aflu cine a dat aprobare pentru oroarea de coteţe suprapuse pe care o văd ridicându-se ceas de ceas. Deşi se face o linişte plăcută în mahala, e totuşi o proastă inspiraţie să îţi strici bunătate de linişte apăsând telecomanda. De ce, bre? Pentru că, aşa cum observ, toată lumea e calată pe campania electorală. Nu şi publicul, fireşte, el e indiferent, dând dovadă de mult bun-simţ. Audienţele acestor emisiuni se măsoară şi se ştie perfect că ajung maxim la piciorul broaştei în ciuda a zeci de promo care ne anunţă ceva „senzaţional”, „extraordinar”, „ o exclusivitate”, deşi, fireşte, nu e nimic din toate astea. Televiziune multă şi proastă cu bani puţini. Câteva impresii venite de la un telespectator amator, aş împărtăşi ca un fel de antidot la scenarita, spionita, aburita la care suntem supuşi la ore de seară. 

       Vodevilul la care asistăm cu actori de prima mână care ţin afişul pe toate canalele mi se pare „jalnic”, vorba Cotroceniului. Poate că mai potrivit ar fi să îl etichetez drept suprarealist sau absurd, ca să rămânem într-o tradiţie strict autohtonă. Evident, unii domni şi-au pierdut uzul raţiunii şi împrăştie spre onor public perdele de ceaţă, jucându-se cu nervii noştri. Încearcă să sperie naturile mai simţitoare şi panicoase. Recurg la diversiuni, mint de sting. Vorbesc cu un aer expert despre lucruri de care evident nu au habar. Dacă ar fi supuşi unui test elementar de cunoştinte din dome