INTERVIU-EVENIMENT Ce facem, domnule Scurtu, cu echipa?, aşa l-am întrebat. Retrogradează Rapidul? Se desfiinţează? Ce o să fie? Şi, mai ales, ce e de făcut?
L-am sunat pe domnul Gheorghe Scurtu pe numărul său de telefon fix, desigur. Am vrut să aflăm de la el, suporter rapidist în fiecare din ultimii 65 de ani, ce e de făcut acum, când echipa e în insolvenţă, titularii, dar şi rezervele, din tur cer să devină liberi de contract şi, practic, Rapidul tot se bazează pe jucătorii de la echipa a II-a. E de 65 de ani suporter, ar putea deci să iasă la pensie, dar nu vrea să iasă.
Precizăm, pentru conformitate, că Gheorghe Scurtu deţine singurul muzeu dedicat clubului Rapid din ţara noastră. La el acasă, în zona Brâncoveanu din Capitală, mai exact pe frumoasa stradă a Pomârlei, într-un bloc de securişti, cum zice domnul Scurtu, el însuşi securist.
Muzeul l-a făcut în dormitor, dar uneori, când pleacă soţia de acasă în alte ţări, îl extinde şi în sufragerie. Acum, şi pe fondul recesiunii, l-a redus din nou la spaţiul nu foarte generos al dormitorului. Domnul Scurtu a intrat în al 80-lea an de viaţă. Şi tot nu se satură de farmecul vieţii!
„Adevărul” Bună ziua domnule Scurtu, sunt Andrei Crăciun, ziaristul.
Gheorghe Scurtu (bucurându-se): Eeee! Numele dumneavoastră nu îmi e străin.
Păi am fost la dumnevoastră acasă! Am vizitat muzeul acum şapte ani!
Aşa este, aţi vizitat.
Ce mai faceţi?
Cum ce fac? Rumeg ultima bombă!
Care e ultima bombă?
Cum, nu ştii ultima bombă?
Nu prea!
Şi-a dat Grigoraş (n.r. – antrenorul) demisia de la Pandurii!
Hai, nu mai spuneţi!
Da, da, şi-a dat-o. E pe toate televiziunile. L-a eclipsat şi pe Mitică Dragomir, care ţinea o conferinţă de presă.
Lăsaţi-l pe Grigoraş. Ziceţi-mi de Rapid! Ce facem?
Suntem pe cai mari!