Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Plimbare prin Cetatea Sighişoara de altădată

Publicat in Adevarul, duminică 20 ianuarie 2013 ·

Sighişoara, unul dintre cele mai frumoase locuri ale judeţului nostru, este un important centru turistic al ţării. Zeci de mii de turişti din ţară, dar mai ales din străinătate, sunt atraşi anual de una dintre puţinele cetăţi medievale locuite din Europa.

Turnul cu Ceas, Biserica Cetăţii, Scara ŞLcolarilor şi multe alte obiective fermecătoare, inclusiv străduţele înguste, fac dintr-o zi petrecută la Sighişoara să fie una realmente specială.

Pagina de Facebook Sighişoara Oldtimes propune, prin intermediul fotografiilor, o excursie în timp în Cetate, o plimbare vituală prin cele mai cunoscute locuri din oraşul mureşean la începutul secolului XX. Pagina dispune de fotografii de colecţie, de o valoare greu de estimat, care prezintă Cetatea aşa cum era ea, în urmă cu peste un secol. Se poate observa simplitatea localnicilor, frumuseţea netulburată a clădirilor care şi azi ne încântă privirea şi peisajele misterioase, care ne aduc aminte de povestea lui Dracula. Foto Călătorie în timp în Sighişoara începutului de secol XX Imagini cu Sighișoara de altădată (Foto: Sighișoara Oldtimes) gallery-link

Vom continua seria prezentării imaginilor de arhivă din judeţul Mureş, dar e foarte important feedback-ul primit din partea dumneavoastră, a cititorilor noştri. În aceste condiţii, aşteptăm sugestii şi păreri referitoare la iniţiativa noastră, aceea de promovare a Mureşului din punct de vedere istoric, cu ajutorul fotografiilor document.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 47 minute
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 30 minute
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 7 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum o ora
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 5 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Marcel Ciolacu: Văd că românii au investit o sumă record, aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din acest an. Asta arată încrederea lor în dezvoltarea economiei româneşti

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că românii au investit o sumă record, aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din acest an iar asta arată încrederea lor în dezvoltarea economiei româneşti. ”Văd că românii au

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 3 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

11°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°