Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copaci doborâţi de furtună şi gospodării incendiate din cauza descărcărilor electrice

Publicat in Adevarul, luni 16 iulie 2012 ·

Arborii smulţi din pământ au mai blocat, pe un singur sens, şi DN 64, la intrarea in Ramnicu Valcea şi strada garii, din Călimăneşti. La un incendiu produs la Oteşani, pompierii au tebuit să înlăture copacii rupţi şi apoi să stingă focul.

Furtuna puternică abătută aseară, 15 iulie, asupra mai multor localităţi din judeţul Vâlcea a dat bătaie de cap pompierilor. „Mai mulţi copaci s-au rupt şi au blocat DN 67 în localitatea Buneşti, satul Stoeneşti. Pentru degajarea carosabilului a fost nevoie de intervenţia pompierilor militari din cadrul ISU General Magheru, aceştia acţionând cu mai multe motofierăstraie. După aproximativ 20 de minute de la sosirea la locul intervenţiei, situaţia a revenit la normal", a spus Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.Tot aseară, în apropierea reprezentanţei Audi, de la intrarea în Râmnicu Vâlcea, dinspre Drăgăşani, pe DN 64, au căzut copaci care au blocat un sens de circulaţie. Tot copaci au căzut şi pe Strada Gării, din Călimăneşti.

Copacii şi budoescavatorul din faţa prăpădului

Tot din cauza furtunii, în localitatea Oteşani, pompierii au trebuit să taie copacii care le blocaseră calea de acces către un incendiu produs la fânarul unui localnic şi abia apoi să intervină la stingerea focului. Incendiul s-a produs din cauza unor descărcări electrice din momentul declanşării furtunii. Au ars suprastructura din lemn a fânarului şi patru tone de furaje. Tot vântul de aseară a împrăştiat scâteile şi a produs un incendiu în gospodăria unui localnic din Ioneşti. Pompierii s-au luptat să îndepărteze 20 de tone de lemne, un camion, un buldoescavator că să ajungă la fânarul care a luat foc. Pagubele au fost de 50.000 de lei, iar bunurile salvate de circa 200.000 lei. Soţiei proprietarului i s-a făcut rău când a observant focul şi a fost dusă cu salvarea, la spita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 2 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

VIDEO Incendiu masiv în centrul capitalei daneze: Clădirea bursei din Copenhaga, veche de patru secole, a fost distrusă de flăcări

HotNews acum 55 minute
Clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de un incendiu, transmite BBC. Børsen, clădire dinn secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi din oraș. bursa StockholmFoto: courtesy of Alex Dinescu Trecăt

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 2 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 24 minute
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Aluminiul, cuprul și nichelul se scumpesc după ce SUA și Marea Britanie au interzis importul acestor metale din Rusia

Ziare.com acum 53 minute
Prețul aluminiului, nichelului şi cuprului a crescut la London Metal Exchange (LME), după ce Statele Unite şi Regatul Unit au interzis importul acestor metale de origine rusă, în cadrul sancţiunilor menite să conducă la scăderea veniturilor Rusiei,

Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic

Adevarul acum o ora
Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul din sectoarele de importanţă "strategică", avertizând că în joc este competitivitatea lor şi viitorul blocului comunitar, transmite Reuters.

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum 58 minute
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

Video Incendiu devastator la vechea bursă din Copenhaga

Mediafax acum 37 minute
Clădirea emblematică, datând din 1625, cuprinsă de un incendiu masiv, în timp ce turnul său caracteristic se prăbuşeşte. Eforturile de stingere a incendiului împiedicate de schelele exterioare, iar temerile se adâncesc în legătură cu extinderea focu

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum o ora
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum 2 ore
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

23°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°