Timişoreanul Constantin Andronache, condamnat la 18 ani de închisoare, cere Judecătoriei Timişoara să îi reducă pedeapsa pentru a merge acasă ca să îşi crească cei trei copii.
Cele mai sinistre şi ciudate crime din Banat
Afaceristul măcelărit cu pistolul în mână
Romul ucis şi tranşat în căminul de la Medicină
Constantin Andronache, de 42 de ani, care locuia în Calea Şagului, a ucis doi ţigani în dimineaţa zilei de 2 septembrie 2007, deranjat de manelele ţiganilor care au aprins cartierul toată noaptea. Andronache s-a dus în curtea ţiganilor care erau vecini cu el ca să le ceară să închidă muzica. Unul dintre romi, Viorel Constantin, de 37 de ani, a refuzat să închidă casetofonul la care asculta manele şi s-a luat la ceartă cu Andronache. Într-o criză de furie, Andronache a luat un cuţit şi la înjunghiat în gât pe Viorel Constantin, care însă a supravieţuit.
Andronache s-a întors acasă după ce l-a înjunghiat pe ţigan, însă la scurt timp, verişorul înjunghiatului, Ioan Molnar, a intrat în curtea lui Andronache să-i ceară socoteală. Ţiganul l-a luat la bătaie pe timişorean în propria casă, iar Andronache a ripostat tot cu un cuţit. Andronache l-a înjunghiat pe Molnar, care plin de sânge a reuşit să sară gardul într-o altă curte unde a murit în urma unei hemoragii masive.
Acum ucigaşul care a fost condamnat la 18 ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vrea să fie liber şi a făcut o contestaţie la executarea pedepsei, înregistrată zilele trecute la Judecătoria Timişoara. "Consider că această condamnare este foarte mare şi doresc să se mai reducă, întrucât am o situţie dificilă acasă. Am de crescut trei copii, dintre care doi minori. Pedeapsa este prea mare, având în vedere că persoana pe care am ucis-o m-a atacat în curtea mea", a scris Constantin Andronache în cererea sa înaintată instanţei