Europarlamentarul Cristian Preda spune că discuţia despre colaborarea PNL-PDL a devenit un "joc gratuit şi previzibil" care demonstrează că ambele partide pun persoanele mai presus de orice. Sursa: Nicu Dirdiiac
"Discuţia despre colaborarea PNL-PDL a devenit un soi de joc gratuit şi previzibil. PNL şi PD au colaborat între 2003, când s-a format Alianţa DA, şi primăvara lui 2007, când coaliţia guvernamentală a fost spartă, cu larga contribuţie a PSD. După formarea PLD şi eliminarea de la guvernare a PD, relaţiile dintre cele două formaţiuni au devenit conflictuale. Atunci a început jocul. PNL a spus (şi tot spune): cooperăm după ce pleacă Băsescu de la Cotroceni. Trecut în opoziţie, PDL a zis şi el: cooperăm după ce pleacă Antonescu de la şefia PNL. De câteva săptămâni, jocul s-a reaprins. Pe rând, pedeliştii spun că aşteaptă ca Antonescu să fie debarcat, iar peneliştii dau şi ei replica tocită de atâta folosire. Cele două partide demonstrează astfel un singur lucru, şi anume că pun persoanele mai presus de orice", susţine Cristian Preda.
Potrivit acestuia, comportamentul celor două partide nu are legătură cu politica.
"Într-adevăr, liberalii judecă în termeni instituţionali, nu urmând umori personale. Maimuţărirea liberalismului e regretabilă. Când PNL sau PDL vor trece de la aversiunea faţă de un lider sau altul la evaluări raţionale, îşi vor merita numele. Deocamdată, litera L din numele lor nu înseamnă 'liberal", conchide europarlamentarul.
PNL şi PDL se pot aşeza să discute despre o eventuală colaborare peste patru-cinci ani, a declarat, la postul de radio RFI România, Puiu Hașotti, vicepreședinte executiv al PNL.
CITIȚI ȘI:
Haşotti: O colaborare PNL-PDL nu e posibilă cel puţin patru-cinci ani