Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciucanii au ajuns la borna 12!

Publicat in Adevarul, duminică 28 martie 2010 ·

Sport Club a învins Steaua în finala campionatului, scor general 4-2, trecându-şi astfel în palmares al 12-lea titlu din istoria clubului. Deşi au câştigat al patrulea titlu consecutiv, harghitenii ar putea rămâne fără câţiva jucători importanţi din cauza problemelor financiare.

„Adevărul Sporturi": Eraţi favoriţi înaintea finalei. Se poate spune că aţi avut totuşi ceva emoţii?

Erwin Moldovan: Normal, nu voiam să ajungem în meciul şapte în faţa suporterilor noştri pentru că ar fi fost o presiune foarte mare. După meciul cinci, pierdut la limită, antrenorul ne-a băgat în şedinţă şi ne-a spus să ne păstrăm calmul. Am profitat apoi de faptul că erau storşi de oboseală după meciul anterior.

Cum aţi sărbătorit acest succes?

A fost o atmosferă super. Deşi am ajuns acasă abia pe la şase dimineaţa, suporterii ne-au întâmpinat la Tuşnad şi la intrarea în Ciuc cu pălincă, bere şi cozonaci. A doua zi am avut şi un meci de hochei contra fanilor, special pentru a onora cum se cuvine acest triumf.

Conducerea Stelei a susţinut că trebuia să pierdeţi finala deoarece aţi folosit câţiva jucători neligitimaţi.

Nu a fost fair-play, dar noi ne-am concentrat doar de treaba noastră de pe gheaţă. Şi faza cu pana de curent la ultimul meci cred că a fost premeditată. Ei ar fi vrut probabil o zi de odihnă în plus, deoarece au forţat cu două linii în meciul cinci, iar ucrainenenii erau foarte obosiţi.

La Braşov se fac investiţii mari. Crezi că Fenestela se va putea interpune în lupta pentru titlu începând cu sezonul viitor?

Este posibil, dacă vor avea o campanie de transferuri reuşită. Nouă ne expiră zilele astea contractele şi probabil vor veni cu oferte concrete către jucătorii de la Ciuc. Personal, dacă am asigurări că nu vor mai exista probleme financiare la echipă, aş opta totuşi să rămân la Sport Club.

Eşti de acord cu importul ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 4 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 48 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 36 minute
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 8 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum o ora
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°